a murit o furnica

tocmai am momorat o furnica

culmea, m-am chiar chinuit s-o omor

a ramas mai intai numa c-un picior

si-am crezut ca s-a zdrobit de tot

un mic omor, nevinovat

initial era de asteptat

dar stau si ma gandesc ca ea poate chiar era

furnica altcuiva

ma fac mica de rusine

vina mi s-a inrosit in vine

si ma gandesc ca-i inutil

nu-i o poveste de vinil

as plange pentru ea

c-am murit si eu asa, intr-o ureche

si-ntro noapte m-am eliberat

de conditia mea de furnica

broken

the broken piece

the broken song

the broken word

the broken love

the broken sword

the broken faith

the broken fight

the broken smile

the broken soul

the broken life

the broken Lord

the broken cross

the broken path....

all the broken things

make up a broken world

the broken promise of a broken cord

the broken truth

the broken room

broken people

walking broken earth

the broken skies

the broken trees in

broken parcs

broken cities made of

broken glass

broken children of

broken thrones

broken ashes, broken bones

all we are is broken

broken and alone in a broken world

you're lost

oh! i believe i finally found

that corner of your mind

where you got lost...

you got lost inside the darkened world

of lost faith and lost love

and where you went

there's not a soul in sight

'cause you're so afraid to fight

yourself

i cannot judge

but i can wait

all i know is that one day

maybe a very far away

you'll find yourself again

your smile

and all the dreams

you webbed inside

that day will come

you'll find the courage

for a home

i just pray

you never settle for a way

that's less than you

that'd turn your life

into all which you want not

into a man

without a heart

that day will come

when what you've lost

will be unbound

i pray

you never settle for a path

that would forever

keep you lost

drifting

Does faith call upon courage

when courage is not enough for faith?

dark skies and rainy clouds

all around

a new age rising

in blood red sunset

Do we call upon others in our hour of need

or do we bury our heads in our hands

and weep?

when loneliness enslaves once more

ancient dawns

and once pure love

Too many nights

have washed your soul

or is it that your heart has just grown old?

oh! crave for truth

crave for God

wish upon all stars of silver-gold

Do you cling to what you know

or are you still too shy to grow,

let go of comfortable, traditional lore?

answers lay

all around and deep inside

close your eyes, open up and let yourself fall in quiet snow

Do you have too many questions

yet unsolved

or is it that you think you might have answered perfectly to them, to all?

nothing simple could bring good

no farewell

can erase what was written in your book

Are you sailing on a known course

which others have taken

others have walked and have for you declared chosen?

no one will take the fall in your steed

no one will break your chains for you

no one will wash your pains if you want to walk alone the road of no return

I'm drifting on my cold turmoiled sea

have most questions pending

on unspoken wish

chose to walk an even path that time alone will unfold in me

and yet, in moments of despair

I drown closed eyes

sink open heart

in all melancholy

of what is due

and might never be

aghatare

m-am agatat de pumnul tau. lumina filtra ochiul triunghiular si sferic si patrat si universal.

m-am ascuns in pumnul tau sperand ca am sa fur toate clipele. clipele s-au furat singure si singura am ramas agatata si eu de mine. m-am agatat de pleoapa ta si am incercat sa sorb ultimele crampeie de vis, dar am ramas prinsa intr-o cadere in inec. am incercat sa ma agat de pielea ta, sa o respir, sa o sorb, sa o adulmec pana la lesin, sa mor in extaz ca sa nu trebuiasca sa mor in tacerea absentei. m-am agatat intr-o molecula de cafea si am plutit lin pana pe petala de ghiocel cules din glie, o farama de soare, o farama de fericire pura...si m-am pierdut in pahar, privind transparenta de afara cu nesat, ca dintr-o bula de vid perpetuu... am incercat sa ma agat de ultima imbratisare, fara sa ma gandesc la poarta deschisa si la razele care te indruma pe alte carari. dar n-am putut sa ma prind suficient de bine. am alunecat incet, pe jos, fara vlaga, fara sa pot respira. o parte din mine inca se agata de pumnul tau, de pleoapa ta, de piele ta, de geaca ta... mai multe parti au ramas lipite pe buzele tale, si buzele tale ard si incerc sa ma pierd in sunetul vocii tale si nu resusesc. de afara se aude doar vantul, si nu stiu de unde fosnet de frunze cazute cu toate ca acum ele poate renasc. eu de ce nu pot sa renasc? inca sunt agatata in neant...oare mai exista molecule de-ale tale de care sa nu ma agat? cumpar carlige nenumarate si exorbitant de scumpe sa ma agat...dar cu toate ca pretul este prea mare, cu rate care tind la infinit, eu le achizitionez, ma achizitionez pe mine, imi cumpar minute in care sa pot respira, sa pot merge, sa pot gandi. prezenta si absenta atat de strans legate, intr-o lume cu un soare rece si fierbinte, oare cat credit mai am? care banci au sa mai finanteze boala asta atomica? de frica sa nu-ti fac rau, am cumparat carlige scumpe dar proaste. ma lasa sa alunec, le las sa alunece, ma las sa alunec incet, pana ajung la genunchi si atunci febril iti cumprind genunchiul cu liana iubirii mele. la prima miscare, simt ca vrei sa pleci, renunt. inteleg. privesc cu ochiul triunghiular si sferic si patrat cum se goleste mai intai holul, apoi bucataria si camera si patul si parul meu pierde parfumul tau si nu mai am de ce sa ma agat. caut disperata ceva orice, vizual, audio, materie cenusiu-metalica, otrava sa beau dar nu gasesc nimic. asa ca ma pun pe asteptare si incerc sa ma agat de ea. atat a ramas asteptarea si raul fierbinte care da in clocot in spatele pleoapelor mele. inchid pleoapele si gust. cate un pic, in fiecare secunda ca sa prelungesc suspinul care-mi confirma realitatea buzelor, a imbratisarii, a pleoapelor, a pielii, a genunchilor...a moleculelor tale de care incerc sa ma agat cu pretul cel mai fericit pe care il pot plati. si astept sa respir

Apprivoiser

Apprivoiser les mots que tu ne prononces pas
Il n’y a rien d’autre que cela entre nous
Apprivoiser ton regard quand tu me dis « vous »
J’écoute le son de tes pas
Quand tu pars

On n’apprivoise plus le vent de l’âme
Que lorsqu’on fume une cigarette
Mais tout de même je me tais quand je pleure
Apprivoiser c’est faire confiance aux hommes
Et cela c’est déjà mourir à l’aveuglette

Les nuages apprivoisent la pluie qui nous efface
Et la ville nous cache derrière l’apparence
On ne voit rien mais on voit toute la surface
Des vagues noires de la mer et du soir
Qui apprivoisent l’essence et le goût

Il y a la vie les hommes et les souris
Qui apprivoisent le mot, le tout
Ce n’est qu’un jeu du corps et de la flamme
Je me suis enfermée, tu as parlé
Et tout se tut

cuvintele

cuvinte prea mari

pentru buze prea mici

se inghit pe indelete din cupe monocrome

dar zambetul s-a sters...

ti-ai taiat singur parul samson

iar lacrimile au fiert

si s-au evaporat

ducand cu ele tacerea ce ne unea

am rupt cercul

valul s-a frant

doar fumul persista pe luna nestinsa

cernand in ochiul stramt

clipele

eternitatea a murit

la poalele zidului, ce ca o lespede te-nchide

eu doar privesc

una cu nisipul marii-ntunecate

strivita de noapte

odata...am cautat sa ocolesc giulgiul

dar acum il strapung

inchid ochii si pipai nevazutul

fara a mai crede

cuvintele prea mari

pe care le soptesc

buzele prea mici

ce de pe panza s-au sters

ducand cu ele magia sarutului

imi infig degetele-nsangerate in zid

dar e cladit din vid

...ma intorc in nisip

iar de pe fundul marii

cuvintele prea mari au devenit doar mici