aghatare

m-am agatat de pumnul tau. lumina filtra ochiul triunghiular si sferic si patrat si universal.

m-am ascuns in pumnul tau sperand ca am sa fur toate clipele. clipele s-au furat singure si singura am ramas agatata si eu de mine. m-am agatat de pleoapa ta si am incercat sa sorb ultimele crampeie de vis, dar am ramas prinsa intr-o cadere in inec. am incercat sa ma agat de pielea ta, sa o respir, sa o sorb, sa o adulmec pana la lesin, sa mor in extaz ca sa nu trebuiasca sa mor in tacerea absentei. m-am agatat intr-o molecula de cafea si am plutit lin pana pe petala de ghiocel cules din glie, o farama de soare, o farama de fericire pura...si m-am pierdut in pahar, privind transparenta de afara cu nesat, ca dintr-o bula de vid perpetuu... am incercat sa ma agat de ultima imbratisare, fara sa ma gandesc la poarta deschisa si la razele care te indruma pe alte carari. dar n-am putut sa ma prind suficient de bine. am alunecat incet, pe jos, fara vlaga, fara sa pot respira. o parte din mine inca se agata de pumnul tau, de pleoapa ta, de piele ta, de geaca ta... mai multe parti au ramas lipite pe buzele tale, si buzele tale ard si incerc sa ma pierd in sunetul vocii tale si nu resusesc. de afara se aude doar vantul, si nu stiu de unde fosnet de frunze cazute cu toate ca acum ele poate renasc. eu de ce nu pot sa renasc? inca sunt agatata in neant...oare mai exista molecule de-ale tale de care sa nu ma agat? cumpar carlige nenumarate si exorbitant de scumpe sa ma agat...dar cu toate ca pretul este prea mare, cu rate care tind la infinit, eu le achizitionez, ma achizitionez pe mine, imi cumpar minute in care sa pot respira, sa pot merge, sa pot gandi. prezenta si absenta atat de strans legate, intr-o lume cu un soare rece si fierbinte, oare cat credit mai am? care banci au sa mai finanteze boala asta atomica? de frica sa nu-ti fac rau, am cumparat carlige scumpe dar proaste. ma lasa sa alunec, le las sa alunece, ma las sa alunec incet, pana ajung la genunchi si atunci febril iti cumprind genunchiul cu liana iubirii mele. la prima miscare, simt ca vrei sa pleci, renunt. inteleg. privesc cu ochiul triunghiular si sferic si patrat cum se goleste mai intai holul, apoi bucataria si camera si patul si parul meu pierde parfumul tau si nu mai am de ce sa ma agat. caut disperata ceva orice, vizual, audio, materie cenusiu-metalica, otrava sa beau dar nu gasesc nimic. asa ca ma pun pe asteptare si incerc sa ma agat de ea. atat a ramas asteptarea si raul fierbinte care da in clocot in spatele pleoapelor mele. inchid pleoapele si gust. cate un pic, in fiecare secunda ca sa prelungesc suspinul care-mi confirma realitatea buzelor, a imbratisarii, a pleoapelor, a pielii, a genunchilor...a moleculelor tale de care incerc sa ma agat cu pretul cel mai fericit pe care il pot plati. si astept sa respir