numai cu dreptul
aprind galant luna de la intrerupator
cu degetul stang comit o mica infractiune
si-mi scriu visele direct pe linoleumul alunecos
Permut dintr-un colt intr-altul al ratiunii stinse
mii de franturi de zbor
le destept alin printr-un blestem de iele
inecat in zile nesfarsite de ploi verzi marunte
sori pititi intre pereti si jaluzele de birou
Camera inca-i aprinsa intr-un joc de napalm
iara-n jurul meu florile se-usuca si mor
cu gratie ridic fumul de mana pana-n tavan
desi cu ironie ma mint ca nicicand n-am sa cobor...
nici clipa nu-i dusa, nici eu nu sunt chiar om
Maine promit din nou sa ma ignor
Incep chiar sfarsitul cu ochiul putred si gol
pustiul sa-nfrunt doar eu si cu altii intr-un jilt de metrou
numai un mic furtisag domnule judecator
atata-mi ramane mie si ultimilor zei muritori
