my mother's cradle

tic-tac
left and right
you must've cradled me in your arms
today you're nowhere to be found
yesterday you were pushing me to the ground
no fly me to the moon's
blood in your spilled milk
i compromise
and close my eyes
burning I feel my heart
but the warmth is gone
so cold your voice
i steal my homes
from happier new-borns
i used to believe
no place for me
figured out your world's too poor
my voice too soft
your smile holly grail
never here, never there

all that black and white
turned to new found color, cosmic light
drunk myself to life too many times
i'm a bitch, i'm a crow, i'm the baby
in the cradle grown
lullabies you sang to me
I remember somewhere deep
but today, you're just another saint
painted figure on my wall
a number in my mobile phone
someone not so real, not so pale
you're the phantom holding me
in all past cradled dreams

I felt lost and somewhat I died
old and frozen dish, stale bread on the side
laughing with that old man hiding on the moon
God's not your trademark mum
the rights you give yourself are not your own
all the times you pushed me to the grave
I resurrected as a Lazarus rewind
and you're so blind you can't see me
stop projecting all your pain like a blinded bee
you sting so hard and oh so deep
I've no more healthy skin to blister and to heal

my mother's cradle
was never here and now it's gone
you betrayed my love, my trust and my resolve
hit me still, if that you must
yet keep in mind my sightless mother-soul
that all you take is forever stolen and lost
you can't fulfill royalty dreams without my consent
there will be a day you'll need me
and a day I'd wish to be there
but I will be so distant, whole and fair
from running far away
no prayers, no tears, no lies will bring me back again

i remember

I remember everything
even all that you pretend to have forgotten
i'm no longer an experiment
my flesh and blood on your hands
so grasp this idea
the pull of my love is real
i fight for every lock of hair
you want to cut
i don't care about your life
as long as you leave mine alone
just do your work
and I'll do mine
better than you ever would
it's not the way you said it should be
and all the lies you keep unspoken
that burn so high in your pitched voice
just flow on my face like rain ...
i am no longer somebody's pretty daughter
i am the women meant to become
somebody real
not just a figurine for you to crush
my crimes are mine to bear
my songs are mine to spare
my war needs no false friends

I remember
everything
look for me when you have real words to utter
when you cry in pain for your mistakes
when you're alone and need me once again
i may forgive but i will never forget

antimatter

http://www.youtube.com/watch?v=4esMz0ngpLA

past midnight

so it's 2 a.m.
actually past that
kiss on your cheek,
you frown in your sleep
we fought before you fell
and now i feel bad about it
you see
can't focus on work
and even though i'm still mad
i control my raging shit
and frown at myself
cause all i want right now
is a you kissing me back
and finishing in time
to sleep in your arms
so...i know you read my mind
i whisper but not out loud
that i love you dear
hope you dream
cause you see, i can't stop breathing you
and my earphones don't really work
and even if the whole damn thing
ain't finished on time
your face is all i need every day
and night of my life

esti o o fufa, tu!

deci, daca te trezesti dimineata cu 3 ore mai devreme numai ca sa-ti intinzi parul, ai fa o mare problema: esti o fufa,tu! daca dupa ce termini cu toate cele trei straturi de fond de ten cu 2 nuante mai inchis decat tenul tau natural (asa,mai portocaliu, sa pari bronzata, adica scuze, trendy,tu!) te intalnesti cu gagiul ala care fute bine, nu, nu ma refer la prietenul tau, ala stiu ca are mai multi bani, fa! ,si ca nu te incanta la capitolul sex, esti o fufa, tu! daca, asa, ca hobby, te ocupi cu video-chat sau esti o hostess foarte hot, esti o fufa, tu! si daca pe langa toate astea mai gasesti timp sa te duci la faculta' sa-i suji sula profului, tre' ca esti o fufa tare functionala, tu! daca meri in trening, pe tocuri, cu palarie si lanturi de aur, da, tot tu, tot o fufa ramai, si daca iti masori capacitatule intelectuale in functie de masina iubitului de weekend (ala cu cel mai multi bani, dar care e insurat si are 2.5 copii) imi pare rau sa te anunti ca esti o fufa penala, da penala rau, tu!
 tu esti viitoarea gagica a penalului descris anterior, viitoarea mama a copiilor lui si mai ales, vaca pe care o s-o futa ocazional, prost si in tacere de fiecare data cand echipa favorita o sa piarda si o sa se simta frustrat.
esti o blonda platinata care va ajunge la un maro de cacao cu miros de par ars cu placa, cu vreo 20 de kile mai grasa de frustrare si cu o satisfactie profesionala egala cu zero.
o sa mori nefericita pentru ca ti-ai ascultat parintii si te-ai orientat. ma intristezi
si ca sa ma-ntelegi, uite asta cred eu despre tine: esti o fufa, tu!
daca inca iti mai dai tu o sansa, renunta la cei 3 iubiti cu bani, cauta-ti prin cap ceva ce un tip decent ar putea sa iubeasca si fugi! te rog, fugi! de animal-print. am zis

ochiul furtunii

am inceput si eu sa inchid usi in urma mea
mananc repede, beau repede, fumez repede, ma indragostesc de oameni mult prea repede.
acum insa am descoperit ochiul furtunii, locul in care nici tacerea nu ajunge, unde vantul nu bate si marea oglindeste totul.
am descoperit ca atunci cand nu fugi, inveti sa privesti in slow-motion si sa te incrunti. am invatat ca oamenii nu sunt intotdeauna foarte originali si ca de regula singurii cu care merita sa te incurci sunt cei pe care nu-i poti clasifica.
am remarcat, cu tristete in suflet, ca unii oameni se pierd pe ei insisi si apoi uita sa se caute...cateodata, revin pe aceleasi carari dar sufletele lor au pierit de mult.
am inceput sa inchid usi. sa respir, sa ma bucur de o noapte de somn. sa dau numai cand cel caruia ii daruiesc timpul meu il merita, sa iubesc atunci cand mi se raspunde si sa privesc spectacole miraculoase de corabii in flacari: lumea care sta sa moara.
restul lumii pare-mi-se, s-a oprit si ea pentru o clipa in ochiul furtunii. nici linistea nu se aude aici si marea reflecta totul. as vrea sa fim cu totii mai putin incrancenati, mai putin mandri, mai putin hidosi. dar suntem lighioanele marii iar furtuna sta sa ne inghita. furtuna e a noastra si noi suntem a furtunii.
oriunde am fugi, ne va ajunge din urma si orice am face, focul ne va mistui.
putem totusi sa ne oprim in ochiul furtunii si sa ne privim
poate asa vom invata sa pretuim eternitatea fiecarei clipe

esti penal rau,ba!

ba, deci daca te trezesti neata asa si dupa ce te scarpini in cur si pantre dinti si-ti sorbi cafeaua cu mami si tati in bucatarie, esti penal rau ma, daca te doare-n paispe ca se naruie lumea in juru tau, esti penal rau ba ca te-ntere numa da viata ta aia penala ,poate da ce-o mai defecat guta pe tarabe sau ba! si mai rau si mai penal esti daca te crezi intelectual da nu citesti nici macar o carte  in 10 ani, da ba penalule,tu! care te duci la serviciu asa si te intorci si te pierzi in fata tvului si te uiti la stiri si la reclame la masini si-ti numeri banutii ca masina aia e viata ta, da aia ba penalule care sta in fata blocului de florile marului ca sa ai si tu, nah, ca toti bengosii au. si ma, poate ai prunci de hranit s-atunci ii retardizezi si pe ei cretinule, ii bagi in buda, sau poate ei is mai destepti ca tine ma penalule si poate lor nu le place manelele sau popularele sau muzica pe care o asculta verisoara aia tocilara sau ma! si mai rau ca n-ai prunci, n-ai nicio gacica si-ti curg balele dupa toate proastele care te-ar lasa sa-ti bagi pula-n ele...doamne, cat de penal esti da cat de smenar si dastept te crezi, si poate tu nu formulezi astfel propozitiile, poate tu chiar crezi ca lumea e mai buna datorita tie, dar tin sa-ti spun un secret, nu , nu-i adevarat si nu esti cu nimic mai bun chiar daca ai o slujba buna, nu ajuti pe nimeni cu nimic daca tot aici ai ramas , stagnezi in acelasi punct mort si prins intr-o bucla de timp si tin sa-ti mai zic ca nu ajunge sa injuri politicienii, sa tii cu unii sau cu altii, sa te uiti la meciuri de fotbal din patriotism si sa promovezi traditia micilor si a berii. Nu-ti mai bate gura de pomana si misca-ti fundu ala puturos de pe scaun si daca inca nu ai cum sa faci ceva concret, fa bine si pune mana pe o carte, pana mori poti sa te destepti, inca poti sa faci ceva ca sa-ti schimbi tiparele, deschide bine ochii, m-ai inteles?
din pacate, stiu ca n-o sa ajunga la tine, si nu ai cum sa citesti asta pentru ca deja ti-ai inceput ziua aia trasa la xerox si....esti penal rau, ba! si tot asa o sa ramai, tu si 90% din populatia Romaniei

clockwise movement

tick tack
clicks the clock
the movement erases
footsteps imprinted in sand
sunshine washes rain
and oblivion takes a stand
furthermore and thus
close-by
everything grows
blooming
like creases near
my eyes
somewhere someone lies
thinking, imagining
forgiving
it might've been me
once
i discover the way
everything's moving clockwise
silencing, slicing pictures
i erase everyday
and let go
of the false, pretended truth
tick tack
i draw a new path
strengthening my heart
looking up
to the beauty
of life's perpetual clockwise movement

healing

healing
harder than giving up
sweeping like a thieving wind
in watery eyes...
healing
comes softly
like a kiss pressing lips
lifting eyes into a smile
i've been granted
healing
once again
playing with chances
to obliterate regret
new healing arms, new home
bloom
into my dungeon room
like flowers on a grave
last gust of faith
the now or never
type of game
call upon
healing,
feverish songs
of love renewed
and the sound of promises
i'd learned to forget
the start line
again greets
i gulp air desperately
and trust
in healing miracles
the incurable believer
awakens in me
so...won't let me disappoint
the hopeful part
of personal awareness.
healing
does not come from within

noapte buna

inchizi ochii si visezi
visezi la o lume mai buna
in care noaptea se asterne si ascunde
betia, greata, ura
furia si nedreptatea
tragi draperiile si ingani un cantec de leagan
un cantec ce te face fericit
iti asculti inima un minut, doua...
incerci sa respiri adanc
uiti
incet, stergi cu buretele
orice te-ar durea
maine e o noua zi
o zi numai buna sa rezolvi ce nu ai reusit astazi
poate e duminica si te trezesti tarziu
poate e luni si incepe iar carnavalul...
dar nu
acum, e liniste pe strazi
gandurile tale
zboara falfaind din aripi
prin camera
le mangai
nu le prinde!
ai sa le gasesti
la capul patului
maine, intotdeauna maine...
imbratiseaza inainte sa adormi,
macar in mintea ta
sa fie cald.
nelinistea bazaie ca un roi de tantari
inarmeaza-te cu pace
si ucide-o;
esti o forta a naturii
sangele iti pulseaza in vene
cu puterea vietii
esti sacru
expira tot ce-a fost
inspira norii ce incadreaza luna
si las-o sa te lumineze
in noaptea asta, e a ta
si stelele-s toate pe tavan
pentru tine
nu esti singur
niciodata
asa ca,
inchide ochii...
noapte buna

de ce iubim barbatii?

...s-a vorbit excesiv de mult poate despre motivele pentru care barbatii iubesc (sau nu, e discutabil) femeile. Probabil ca cel mai la indemana raspuns in cazul ambelor nedumeriri este ca asa e legea firii, dar cum firea umana, saraca de ea, e cam imprevizibila si din pacate, cateodata de-a dreptul ilogica, m-am gandit ca ar fi interesant sa elaborez cateva din motivele pe care le gasesc eu (subliniez subiectivitatea) pertinente.
Iubim barbatii pentru ca, pe cat de cliseatic suna, pe atat e de adevarat, nu putem trai cu ei dar nici fara ei. Aici o sa-mi sara in cap feministele, dar le intreb: domnisoarelor, ati avut vreodata un prieten pe care l-ati iubit cu adevarat, asa de mult incat sa va fie greu sa va imaginati respirand daca el n-ar exista?...daca stati prea mult pe ganduri sau daca raspunsul e nu, inseamna ca aceasta postare nu e de voi si ca inca nu stiti ce inseamna sa sustineti cu adevarat cauza feminina.
Bun, motivul evident e punctat, sa trecem la subtilitati.
Iubim barbatii pentru ca, contrar opiniei generale, au o anumita fragilitate, perfecta in deplinatatea ei, o slabiciune interioara macinatoare pe care se chinuie toata viata s-o ascunda sub masti. Ii iubim tocmai pentru ca incearca s-o ascunda dar nu reusesc decat unul fata de celalalt si nici atunci cu adevarat (pentru ca in adancul lor, ei stiu ca sunt astfel).
Iubim barbatii pentru ca raman vesnic copii care plang cand isi strica jucariile, dupa ce s-au dat de ceasul mortii sa le dezmembreze. Ii iubim pentru ca la fel se poarta si cu noi.
Iubim barbatii pentru ca niciodata nu au sa ne iubeasca mai mult decat se iubesc pe ei insisi...si cu toate acestea, reusesc sa ne incurce si sa ne convinga, din cand in cand, ca nu e adevarat.
Ii iubim pentru ca toti sunt, in fond, niste porci. Intr-adevar, unii mai mult decat ceilalti, dar materia prima e, of! , slaba...si totusi ii iubim pe cei care se straduie sa invete sa-si infranga natura.
Iubim barbatii pentru ca, la fel ca si noi, au multe imperfectiuni, dar sunt mandri de majoritatea dintre ele, chiar atunci cand stiu ca sunt defecte de neiertat. Astfel, isi accepta atat de bine forul interior, incat orice semn de schimbare (necesara), ii face sa fuga departe...pana si atunci cand constientizeaza adevarul. Iar noi ii iubim pentru ca speram sa ii schimbam, chiar daca stim ca e imposibil, pentru ca speram sa revina, pentru ca...noua ne place sa speram, ne plac cauzele pierdute, ne plac ideile. In orice altceva, suntem pragmatice pana in panzele albe, numai in iubire piramida prioritatilor o ia la vale si apoi se pune-n cap.
Iubim barbatii pentru ca unii sunt mai slabi, altii mai inalti, mai bruneti, mai blonduti...dar toti au ochi care nu stiu sa minta. Ochi care, atunci cand ne zambesc cu adevarat, ne dezvaluie sufletul lor curat si pierdut.
Iubim barbatii pentru ca niciunul nu stie niciodata ce vrea cu adevarat, acum e una, peste un minut e alta, pentru ca dimineata te saruta pe ochi spunandu-ti ca esti frumoasa fara machiaj si totusi seara cand iesiti in oras si-ti ia o ora sa te pregatesti, te sorb din priviri dupa ce le dezvalui rezultatul final. Pentru ca niciodata nu stii cat va dura dragostea lor, pentru ca niciodata nu esti sigura pe EL iar atunci cand o faci...de obicei te dezamageste. Iubesti sa il ierti, pentru ca ai impresia ca faci ce trebuie, pentru ca iubesti sa te doara, iubesti sa traiesti in incertitudine...altfel te-ai plictisi.
Iubim barbatii pentru ca ne gandim jumatate de an la sutienul de dantela neagra care costa ...mult si pe care ei il arunca departe cand dau de el pentru ca, ei bine, nu asta ii intereseaza.
Iubim barbatii pentru ca niciodata nu se dezmint: daca in prima luna iti ia flori, asa va face pe tot parcursul relatiei...daca nu, asta este, te obisnuiesti cu ideea si speri sa compenseze altfel. Daca de la inceput ii plac glumele tampite, fii sigura ca nu o sa inceteze numai pentru ca ii spui ca te deranjeaza. Si totusi ii iubim, pentru ca toate astea sunt esenta lor si pentru ca ne place sa stim ca suntem mai bune, mai calde, mai darnice, mai altfel decat ei, chiar daca ei cred contrariul.
Iubim barbatii pentru ca unii stiu sa ne iubeasca, pentru ca niciunul nu e la fel si toti iti trezesc sentimente unice, pentru ca unii stiu sa trezeasca pasiuni care dureaza o viata intrega, sa te faca sa-ti doresti sa ajungi batrana cu parul alb si cu o droaie de nepoti in jur, sa te sarute ca si cum ai fi unica femeie din univers pentru ei, sa te ia in brate cand ai nevoie si sa te scuture la realitate cand te enervezi aiurea, sa te asculte (chiar daca e mai usor sa-ti dea bani sa-ti iei o pereche noua de pantofi sau sa te trimita pachetel la prietena ta cea mai buna cu o sticla de vodca drept cadou) si sa te laude prietenilor , nu pentru fundul tau ci pentru restul calitatilor tale, mai ales cele intelectuale.
Iubim barbatii pentru ca toti isi iubesc in mod excesiv mamele iar noi ne intelegem foarte bine cu tatii lor.
Ii iubim pentru ca ne-ar apara onoarea in orice situatie, chiar daca dintr-un sentiment ciudat de posesivitate.
Iubim barbatii pentru ca ei ne invata sa ne dezvoltam spiritul matern fara sa ne dam seama si pentru ca putem sa-i protejam fara ca ei sa-si dea seama.
Ii iubim pentru ca noaptea ne tin in brate si ne incalzesc, pentru ca, din cand in cand, ne fac ei cafeaua dimineata si spala vasele cand suntem obosite. Ii iubim pentru ca nu ar face nici in ruptul capului ce facem noi pentru ei zilnic, dar atunci cand le iese si lor ceva sunt atat de mandri incat ne incanta prin candoarea lor.
Iubim barbatii pentru ca au impresia ca pot trai fara noi...iar noi stim ca se inseala.

Iubim BARBATII, nu pe cei care inca nu stiu sa-si bage lingura in gura fara sa o sune pe mamitica, nu pe cei care te fac sa te simti ultimul jeg de pe planeta numai pentru ca le e teama ca esti, defapt, mult mai buna decat ei, nu pe cei care nu-ti spun ca te iubesc decat atunci cand o faci tu, nu pe cei care se inchina prejudecatilor cand ar trebui sa-si apere relatia sau propriei lor persoane cand ar trebui sa te apere pe tine, nu pe cei care te mint in fata pentru ca sunt prea lasi sa recunoasca adevarul, nu pe cei care te considera mobila si robot de menaj,nu pe cei care noaptea iti intorc spatele din celalalt colt al patului, Nu pe cei care nu iubesc femeia pentru tot ce inseamna ea. Pe aceia nu-i iubim, pentru ca nu sunt barbati si nici nu vor fi vreodata.

somewhere...under the rainbow

never in my life have i felt so lost...as if blood drips constantly from my fingers and all that i touch catches a flaming red accent; i look at my reflection and i see a shadow of what was once me. never again myself, never again a true smile. never again will i feel my heart whole and my path smoothly laid before me. despair runs dry...at one point one can't even call it despair, it's called habit, endless gestures, deprived of faith, deprived of scope. rain awaits inside clouds outside, i guess it might be autumn depression or just the realization that there was never truth in this life. everything seems so strange and alien. i can't call any one place my true home, or even one person a family member, i feel the need to cry constantly because i know i might need to do a lot of things but i no longer have the energy to do so. all i want to do is sleep, sleep so much so as to forget even my name. don't want to go anywhere, do anything, feel...i felt too much, give me numbness...and after the numbness sets in, i slowly die inside and outside, can't play this game anymore, can't pretend anymore, i'm not that good of an actress. tears on my cheeks, even though i wish this well would dry...dammit. it's over, i'm over...lost, somewhere under the rainbow

hope dies last

so
maybe the world
is a very dark place
the heart's light
still shines bright
so
maybe music dies slowly
some of us
become guitars
piano and violins
and will forever sing
so
maybe love always dies
the journey 'till the end
hides such beauties
the human eye cannot transcend
naked bodies drowned in moonlight
so
people hurt other people
we kill, by sword or word
the hardest part
of it all
is learning to forgive
so
maybe no one knows who
you are and yet
do you understand?
only an open soul
can help
so
when it rains
cuddle near your friends
tell stories, laugh, cry and never forget
hope spins the ride
and even though
it's all burlesque
there's only this chance for one to taste
the true embodiment
of God's faith
so
do hope
because, even if you may well
pretend otherwise,
love is above all else
and hope
for hope dies last

memories

Murakami once wrote: "Memories are what warm you up from the inside. But they're also what tear you apart."

we let curtains fall
let doors slide
let tears dry
but in the end
no matter how much
we love
or care
or fight
the bitter truth
is by our side
there's no one left
to understand
while we can count
the stars instead
and fumble
with words
dissected
twin souls
bring pain
memories of snow
drown me
in sunny morning
oh! how my youth
fades
i slide
down
something inside
has grown
so hardened
like stale bread
and
no water
would
soften me
again
i've grown up
and how
i wanted to run
from these feelings
meanings
swirl through my
heart
making a slow hum
like a bee's buzz
distant
yet present
wish
it'd stop
so i could spread
my wings in the wind
at least
in my dreams
oh my
i can't
hope is a foreign language
i have to learn
again and again
no escape
from the past
not for me
when they
can't see
past this
why? cling
to all these ineffective rules
i don't care
can't you see
it's only me
that is all
nothing more
nothing less
one must know
that
all the rest...
just empty
sentences

frustration

i'm that good-for-nothing

always there for you

i'm that disgusting thing

holding your head when you cry

i'm the one you need

and every time i bleed

because your words cut me

you scream, you hit, you leave

just shut up

close that ugly mouth

eat those words

let them slide

up yours

i no longer care

i will be in pain

and then i'll go

away

far, so far

your words won't reach

my heart

i swear this is the last time

you ever hurt me

absurdistan de altcandva

Aşa cum atomii care ne alcătuiesc, care ne explorează venele, sunt aceeaşi atomi care străbat universul, vieţile noastre sunt simple corăbii ce călătoresc pe acest pământ mânate de legi pe care uneori le înţelegem, alteori nu...

Variabilele ce străpung aceste legi sunt proiectate în formule supranaturale, completând naturalul: ceea ce pot percepe şi sistematiza simţurile noastre ascunde o altă lume, la fel de vitală.

Deschid ochii, inima zbătându-se de parcă noaptea care mă sufocă e infinit mai plăcută decât visele negre ce mă încolţiseră. Şi totuşi, odată cu ochii, m-au întâmpinat aceleaşi întrebări: ce se va întâmpla cu mine mâine, peste o săptămâna, peste o lună?

Visele încercau să mă împingă înapoi în cuşcă:

varianta cu numărul unu- închisă între patru pereţi şi o fereastră ce dă înspre neant; o rutină a drumului şcoală-acasă (fără drept de apel); o scurtă analiză a evenimentelor, rezumată printre înghiţituri rapide de mâncare saturată de carbohidraţi şi lipide; scuza oboselii şi apoi tăcerea...tăcerea cea mai profundă, cea mai dureroasă...aşteptarea.

M-am trezit în faţa unei noi probleme. Fila albă ce părea să-mi strălucească în suflet, libertatea unei noi zile, iat-o din nou umbrită de mâzgălituri pe care nu eu le-am provocat...mâzgăliturile se transformă în pete de cerneală, iar ceva îmi curge pe obraz, cald şi sărat.

Picăturile se transformă în şuvoaie, iar acestea în râuri...încearcă să mă împingă departe de cărarea spinoasă a luptei, pe cărarea mult prea bătută a nihilismului.

Poate că soluţia cea mai simplă e o negare în sine: căutarea drumului şi ruperea lanţurilor dintre cauză şi efect.

varianta cu numărul doi: frica bătăii, frica rostirii; discuţii interminabile pierdute în noapte, fără rost; haine, multe rânduri de haine ce mă sufocă; un străin în familia mea...şi dintr-o dată nici nu mai e a mea, e a lui; reguli ce nu le înţeleg şi nu le pot combate fiindcă nu am niciun cuvânt de spus; încerc să-mi protejez mama, dar ea nu mă protejează pe mine; o fereastră deschisă spre cer, ca un pumnal ce mă împunge: ce folos că luna e atât de frumoasă, când tot ce ţi-a mai rămas e s-o priveşti prin geam?

Ca să uit grija zilei de mâine, mă gândesc că ar fi stupid ca viaţa mea să fie ciclică: nu am cum să mă întorc în abisul disperării deoarece l-am străpuns odată; iar dacă ar fi întunecimea mai puternică decât mine...am să-mi pocnesc vertebrele şi am să-mi îndrept coloana.

Dacă motivul pentru care mă zbat e armonia cu mine, singurul lucru ce mă poate atinge e imposibiliatea acestei armonii. Dar dacă EU sunt doar o parte din natural, EU sunt în acelaşi timp o parte din mine.

Am adunat multe pagini scrise de-a lungul timpului; nu conta ora, locul sau alte circumstanţe: la lumina lumânării, dimineaţa, atunci când totul e liniştit, pe şerveţele sau pe coperta ascunsă a caietului...Dar NU mai pot să mă ascund în spatele cuvintelor. Nu pot să mă întorc la aceeaşi faţă de lut lipită cu minuţiozitate în faţa oglinzii improvizate, în fiecare zi. Eu cred în necesitatea adevărului, cred în vise puţin probabile dar totuşi posibile, cred că libertatea nu poate fi înţeleasă superficial şi că eu am dreptul la libertate!

Mi-e frică...şi totuşi eu sunt un corp şi un spirit dependent de legile universale ce ne ţin laolaltă. Cum aş putea deci evolua dacă nu ar fi ceva care să mă împingă? Dacă fug (măcar în teorie) de comoditate şi plictis, de ce m-aş lăsa cuprinsă de angoasă?

Am aflat că libertatea costă. Poate câteodata prea mult. Iar atunci când ziua de mâine te pune în faţa unei alegeri aproape imposibile, ea îşi pierde sensul şi umbreşte în acelaşi timp strălucirea zilei de azi: nemărginirea cerului, mirosul de ploaie, cireşii încărcaţi de roade, vibraţia sărutului...

Atunci când ziua de mâine îşi pierde sensul, închizi ochii şi cercetezi: cauţi muzica ascunsă a sufletului, razele soarelui ce străbat printre nori, cauţi locul în care ţi-ai ascuns poveştile ca să poţi să te regăseşti...cu alte cuvinte, cauţi să scoţi la iveală speranţa.

A accepta e primul pas către reacţie , aşa cum curajul nu exclude frica, ci o include în răspunsul raţional ce îi urmează.

Ce mă aşteaptă e, în concluzie ceea ce trebuie să urmeze, iar daca n-ar urma, ar însemna că m-aş fi poticnit voluntar într-o băltoacă amorţită de cotidian.

somn

m-am jucat cu parul tau

zambeam

nu se putea observa

dar pe undeva

se simtea

pe masura ce-ti rasfiram suvitele

si descopeream noi si noi

licurici

prin stralucirile somnului

pasnic

am pasit

discriminant

alegeam o cale si apoi o alta

fara sa te trezesc

fara sa rad

in tacerea orchestrei

mute

am redescoperit pacea

poate ca poate

o sa vina si un maine

poate nu

eu ma preumblu pe carari

de lumini

firave

ca o frunza pierduta

imi sting glasul cu tigara

deodata diafana

cateodata nesigura

uneori profunda

adancita intr-un lac

o iau pe morgana de mana

si ma odihnesc

dimpreuna cu somnul tau

lin

atat de dulce

ca doare

nesiguranta

abrevierea visului

posibilitatea netarmuita

nebanuita

din cand in cand ma opresc

iar surad

incetisor

cu ochii

numai pe colt

o parere

o stea cazatoare

ma incalzesc

imbratisata de un soare

nou-nascut

privesc in somn

cum iti pulseaza

inima

in vena

dorm si eu

asunsa-n palme

cant

...nu mai spun nimanui

acum

e cel mai de pret secret

semispheres (translation)

semispheres floating

all that was yesterday

seemed perfect and grand

today is abject and broken

the curves are missing

and quickened steps

the wind is wispering

and the rain...water is swimming in water

slowly

the halves are sliding

wrongly glued

a hint of red

is crying in whimpers

aborted

the bustle is missing

amorphous

i pull myslef

and hit with silence

till it hurts

and yet i can't feel

lunatic forest

tangled in hair

hides snakes

with dulled teeth

the world is melting

as in a painting of time

inert and yet

insatiable

shattering

the scream

constricting my stomach

climbing famished up my esophagus

clutching my throat

and yet nothing can be heard

not even the brownian motion

i can feel it spreading through my vocal cords

the colors are vibrating

while i stride

i'm holding on to the umbrella

i'm saving myself

i'm watching myself

from the sky

from the trickling clouds

on the grey hills

i'm singing again

alongside the unknown

burning the pavement

with my anger

smoldered

i speak

jabberwocky

even i can't understand

i'm climbing stairs

and descending

rubbel

searching

for dark corners

of smoke

broken windows

so as to lose myself

in blunt shards

the unstuck semispheres

a part of a me

broken and abject

semisfere

semisfere plutesc

tot ceea ce ieri

parea perfect si maret

astazi e doar meschin si frant

lipsesc rotunjimile

si pasii grabiti

sopteste vantul

iar ploaia...apa inoata in apa

incet

gliseaza jumatatile

lipite gresit

o parere de rosu

plange cu scancete

pocite

lipseste forfota

amorfa

ma trag

lovesc cu tacere pana doare

si totusi nu simt

padurea nebuna

incolacita-n par

ascunde serpi

cu dinti tociti

lumea se topeste

ca-ntr-un tablou de timp

nemiscat si totusi

avid

zdrobitor

urletul

care-mi strange stomacul

urcand infometat spre esofag

inclesteaza gatul

totusi nu se aude nimic

nici macar miscarea browniana

il simt raspandindu-se in corzile vocale

vibreaza culorile

in timp ce pasesc

ma tin de umbrela

ma salvez

ma privesc

din cer

din norii prelinsi

pe dealuri gri

cant din nou

odata cu necunoscutul

ard pavajul

cu mania mea

mocnita

vorbesc

in pasareasca

nici eu nu inteleg

urc scari

si cobor pietris

cautand

colturi intunecate

de fum

geamuri sparte

sa ma pierd in cioburi

tocite

semisfere dezlipite

parte dintr-un mine

frant si meschin

rays of sunshine

I've had some visions, time of late

always dreaming conversations right before I go to bed...

rays of sunshine playing through my hair

remembering your eyes

i fall into the hole, blackest corner

of my heart

i'd take you back into my arms

hold on tight again tasting every breath

after the pain

i could forget all for just a touch

of your smile

so...should I?

risk again, pray again, hope again?

rays of sunshine burning the corner...

rays of sunshine playing through my hair

while each day I pass by your window

and wonder whether

you would ever talk to me again?

will I ever understand, hear the words forming

on what were your sweetest lips

whether some years from now

we'd both regret the lack of courage to forget.

just buy a coffee and sit on a bench

remember me...i'm not dead yet

these tears are only water sparkling through

rays of sunshine

rays of sunshine fighting clouds

while i'm too afraid

to be pushed and pulled and judged

too scared that i could

if i had to...

keep telling myself I tried everything

searching for wisdom

finding it nowhere

someone tell me how to give up

I haven't learned how

I need to brush your cheek once more, imprisoning

rays of sunshine

rays of sunshine clutched in my fists

you knew I'd be all or nothing

you knew people sometimes get hurt

did it had to be me...does it have to be you?

I keep hoping i'd stop hoping

keep swearing my way through everyday

keep burning fires for you

has the sea covered us?

are you drowning or ar you just shipwrecked...

i wish I'd hear you play again

i wish I'd hear you laugh in rain

and all my dreams and hopes and pains

just fade away

in sunshine rays

my bones which burn

my mind turns 'round and 'round

to a hideous carnival

fighting for a breath of tainted air

and pray that today never ends

for tomorrow would be just the same...

my bones which burn

i would rather forget

how to walk, how to write, how to chant

the smell of the air after it rains

the carress of the wind in the palm of my hand

than have this pain i can't explain

my bones which burn...

make me into a tree

fire me up into dirty-red charcoal

when i try to run into nothingness

when i need arms around me

holding on so tight i'd learn to ignore again

my bones which burn...

is it just a nightmare or was there ever a time

to really smile

every single new morning

waking up to give grace for the sunshine

in someone's eyes who had learned to drown

my bones which burn...

i have all this music now inside my soul

but it means nothing

i can't play it out loud

not if i could lay down and sleep on the paveway

not when i'd just scream in terror at the ache of

my bones which burn...

wish there was a universal switch

to tune down the swirling images

that i don't want to remember

the mirror and the pillow

the water i pull myself under

my bones which burn...

i want to give my heart away again

whole and perfect as a shiny new toy

yet who would fill out the holes

drilled deep by the years of beating

the need to break out in tears every once in a while and

my bones which burn...

i hold my own hand and embrace my body shivering

i wake alongside my corpse as i frown in the light

of those kissing on my tomb

searching again for what was never there

for the new ultimate cure no one will ever find

another lie to inject into my bones which burn

dezgustare

da-mi doar ocazia sa ma dezgusti

boraste cuvinte

mitraliaza patriarhatul

urla-ti frustarea de pe gard

corb orbit, mitocanit, perseu

fie-ne tarana usoara

la revedere, adio, papa

gri tacit

scorbura putrezita

sa tai crengile copacului

am invatat

sa castig

orbit de gand

si pornit pe drumul slavei

purtat de vant

sorbind sangria

plecand

culege fructele uscate

eva a murit

pleoapele s-au stins

si peste gradina sacra

cu cenusa

cerul plans

a nins

fulgii desprinsi

din parul tau

carunt

naste-ne-am din nou

intr-o lume

din care

sa fug

sa-nchida usa-n urma mea

altcineva

da-mi doar ocazia sa ma dezgusti

comenteaza televizorul

hai sa disecam sport

cu spor

piticii

starurile porno

stinge tigara

cu polizorul

firava indentatie

digital si spornic

imi cuprind creierul cu palmele

zdrobind

inca o noapte de nesomn

fiecare piatra de moara

si perla aruncata-n mocirla

mor

ma deghizez

in dezgustare

inceputul de capitol 1

Capitolu unu

Marea stricata

copilarie

Hai sa ne jucam cu cuvintele

Si hai sa incercam sa nu ne mai obsedam noi pe noi insine..in stilul intrebarilor de pe facebook “tu, subsemnatul, ai iesi cu tine?”...

eu as iesi cu mine, si incerc sa fac asta cat mai des, dar de cele mai multe ori am impresia ca ma uit acasa

La bine si la rau, ma trezesc cu aceeasi imagine in oglinda...aceeasi ochi tristi ca in noah everyday de pe youtube, difera circumferinta cearcanelor si piesa care-mi canta in cap

Atata numa ca eu n-am spus I do...pe mine nu m-o intrebat, poate era mai bine daca ma caca mama in urzici sau in canal sau pe ALT-undeva-

Ieri m-am plouat

Furtuna in cluj, fulgere si gheata si radeam ca un om nebun prin nebunia cerurilor si ascultam floodmoses si mi se parea ridicol ca radeam

Si ca plangeam

Si ce ridicola e oboseala pe care am acumulat-o in noi si cantitatea informationala si norul de fum vulcanic...de ne-ar cuprinde pe toti uitarea

Mie da-ti-mi un cap nou sa uit tot ce-am stiut vreodata si nu v-asteptati sa multumesc dupa aia, poate o sa uit si cuvintele, armele astea mortale letale vitale ingrozitoare purificatoare

Hainele de ieri inca putrezesc in punga impreuna cu adidasii si sosetele pe care uit cateodata sa le dau jos si pe mine nu sunt hainele mele si-mi da o impresie ciudata de parca eu as fi un pic mai fictiva

Un personaj din imaginatia mea care curge fara prea multa punctuatie, o mare stricata...

stau sa ma gandesc daca marea e cea care s-a stricat de prea mult rahat omenesc lepadat sau e vorba despre stricata aia mare, cea mai mare care e corelata cu ce se mai poate numi societate

ce vreme caineasca pisiceasca soriceasca porceasca si vaceasca

am invatat azi la curs sa invatam sa derivam

asa ca ma pierd in deriva pe marea stricata de prea multa umbra luminata

atat intelepciune si nu ne-ajuta niciodata

deja ies prea multe rime ...imi aduc aminte de cate lucruri am vrut sa scriu si nu le-am scris ca le lasam pe maine asa cum fac cam cu orice se poate amana si in ultimu timp si cu ce nu se poate

gasca noastra de nebuni nu sta prin spitale, cafenele sau etcetera etcetera , sta prin facultate

am ragusit cu totii, behaim ca magarii in sali slab echipate si slabi suntem cu totii asa cum ne pierdem prin foile innegrite de sinonime si antonime si prostii, toata istoria e oricum buna de aruncat la gunoi , gasim intotdeauna vreo metoda s-o imbunatatim

geniile pierdute prin haosul inscris pe cani pre-fabricate

ne mancam la masa de pranz in farfurie; carne insangerata si materie fiarta precum neuronii care au ramas fara cafea, fara tzigari, fara drogul asta care se numeste dragoste

asa mult ne iubim unii pe altii ca ne ranim zi de zi ca sa fim siguri ca traim singuri in casuta noastra de hamster construita din hartie creponata

si lumea toata e roasa de moliile noastre din par

incolaciti ca serpii ne sufocam aerul din noi ca suntem plini de vant

stateam ieri in camera de camin si era cald si era frig si era moarte, una sforaia, alta ticaia, una se lungea si pe coridoare somnul se pieptana dar somnul nostru e ingreunat si sigur unii nici nu stiu ca pot visa

mi-ar fi frica sa stiu ce viseaza cei care nu-s ca ei ca poate asa mi-as aduce aminte si de demonii mei

iar pe moment ii tin inchisi

acuma-s acasa da asta nu e casa mea si nush cand o s-o gasesc si nu ma simt cu nimic bine cu nimic mai rau, din 5 in 5 minute verific pagina de home

de ce n-am cancer terminal? Am ceva boala mortala sunt sigura, sta ascunsa intr-un colt, prin plamani sau prin inima dar ma incomodeaza ca trebuie sa astept sa se manifeste

e o constiinta singulara ascunsa prin venele mele si o simt sub piele cum se misca lent intr-u ritm tribal, dansul ploii in leucocite si trombocitele-s inveselite rau ca ar vrea sa fie pestisori in marea asta stricata

statia terminus si beau ceai ca sa ma prefac ca fac ceva pentru durerea ucigatoare din gat da uite ca ma bucur c-am avut dreptate simteam c-o sa ma-mbolnavesc curand si chiar se inatampla

imi place realismul meu exacerbat desprins din legile lui murphy, i write them as i go da nu merg nicaieri stau pe loc si calatoresc din bucatarie in vremurile trecute

si nu pot sa zic ca traiesc in trecut da nici in viitor ca nu exista asa ceva exista doar prezentul si urma trecutului

bucataria se dilata si o vad nu in 3d ci in nd ca in filmu ala horror nu zic care

cutii goale goale foi albe albe vegetatie...poate verde, unde albastre prea multa sonoritate, sincopa irationala, argumentatie, abstractie, obtuzitate, unghii mov negre albe roz bombon , OTV, clejanii, grevele, masinile, trotuarele si felinarele si florile Disney

ziceam odata ca tacerea e absenta gandurilor si ca muzica e absenta tacerii dar ce se-ntampla daca inlocuim tacere cu liniste?

Se intampla toate uite-asa fara sa misti un deget si daca-l misti si pe ala il scrantesti

Am ajuns sa am toate oasele macerate si nu gandesc defapt decat o lunga prefata, asa traiesc si in viata

si cand trec strada ilegal ca n-am pe unde altundeva si cand imi doresc sa pacatuiesc grav ca sa-nteleg de ce?-ul asta care ma obsedeaza si pe care momentan nu-l mai pot urla

Ce-mi place mie libertatea libertatea libertatea din cap unde rasar si dispar fantani

Toate culorile se transforma-n sculpturi de-adevaratelea

Ma gandesc la cartea aia numa cu file albe si la tabloul ala care defapt e un patrat negru si la finita coloana a infinitului, la copilul descult din sura, la berile din hard si la geamuri fumurii, la discutiile din taxi , la gradina botanica si la soparlele din borcane

Ce minte bolnava

Eram mic copil si prin apartamentul de doua camere cutreieram

Nu aveam matze si nici multe papusi barbie, aveam cateva masinute si tare-mi placea

Copii de la bloc nu era ca-n povestile tuturor, erau niste calificati excelenti in a se pipai de la varste fragede pe dupa tomberon

Aveam vecini supranumiti bombanici si mocanii care stateau pe-acelasi hol ; de ei imi place si astazi si-i salut cand ii vad si vecinii de deasupra care aveau un copil rau

Si-n fiecare seara mancau cartofi prajiti si snitel si patul lor scartaia chiar daca pe atunci nu stiam ce insemna

Inainte sa se construiasca piata noua era un mare gol

Odata am scapat painea in iarba s-am ajuns acasa plangand da mama s-o suparat si nu mai stiu daca m-o caftit sau nu da odata m-am trezit cu matura in cap

Candva eram eu si ea

Si parca tin minte ca pe atunci ma mai iubea

Te-am venerat, erai o zeita care ma poseda

Asa a inceput tot...mi-era frica atunci cand dispareai

Visam noapte si plangeam ziua cu poza ta in brate

Te-am pierdut, sau m-ai pierdut, the truth is in between si e un vesnic chin

Sa ma ascund sa tac sa zbier

Astazi am hotarat ca vreau sa ma vindec, vreau sa scuip tot

Otrava cu care m-ai injectat

Si toate minciunile pe care ti le-am zis

Frica , intunericul cu care m-ai impovarat

Toate lucrurile pe care le-am preluat

Si nu ma mai ascund

Vrei sa vezi sau nu vrei

Nu te mai minti, nu te mai las

Sa te pierzi prin mastile si personalitatile si cunostiintele si esecurile tale

Sunt ceea ce sunt si din cauza si datorita faptului ca sunt a ta

de cate ori n-am fost scutul tau si piaza rea de mila mea fugea?

Mama...acuma ce mai stii? Te-a orbit de tot viata asta fericita, umilita, troglodita? De cate ori divizi pana sa cuprinzi

tot asa de sigura si singura esti? Copii te mai definesc...mi-e dor de ei, pe undeva ei sunt si copii mei

ce bine c-ai plecat si pentr-un scurt moment, un an si inca doi

n-am mai trait intens

discutiile armonioase si tacerile dubioase pe care nu le-am mai impartit

si n-am mai fost isterica ta, cui sa-i tai parul dalila mea, draga mea?

Sa ma cuprinzi cu-atotstiutorul eufemism, discursul ambiental crestinesc si mult divin

nici macar nu te vreau asa de partea mea

n-am nevoie de alb si negru,

ma descur numai cu gri

m-am taiat in usa de la buda

ruginit maner l-am rupt, am patruns eternul mister

si privesc cum sangereaza degetele sectionate

implantate inca-n palma

privesc curios...ma distreaza, in mod normal m-ar ingrijora

suna intr-un colt telefonul, sunet disperant si disparat

ma intreb daca vodka o sa-si faca efectul curand, daca o sa ma doara si o sa zambesc gemand

dar nu, se pare ca m-am obisnuit cu gustul atat de bine, ca n-am nicio sansa sa simt durere

privesc distrat si intens … mi-era dor sa ma regasesc in ce nu e defapt al meu

in mobilier si planuri de concept, in randari, in univers, copacei

pe undeva e tot la fel, n-am niciun tel

si ziua de maine nu e nici macar un vis efemer, e tot ca azi si tot ca ieri

difera pulsul, accelerat si parca tern

astept, astept sa se termine asteptarea ca sa nu mai astept nimic

sa nu mai doresc sa nu mai cracnesc, sa nu mai pornesc nicaieri

cand o sa vina ziua aia, cand o sa treaca anii, oare atunci o sa te trezesti? Fiinta fara numa, fara chip, fara zodie, cat m-ai facut sa pier...

esti toate, toti, vii si morti, sub masca ta ma ascund, prin masca ta respir, ma definesc

prin tine

sper

as vrea sa te iau in brate sa-ti spun cat te iubesc

dar tu te metamorfozezi...si n-am cui sa-i spun, cui sa-i transmit mesaje si vederi

nu mai esti nici ce erai ieri...nici macar masa diforma de acum o secunda

dansam prin noapte, odata cu liliecii ne acomodam ultrasunetelor imperceptibile

suntem plini de subtilitati

amandoua, amandoi

prefata

Prefata

Sinapse fictive si reale in sectiune

ok, gata mi-a ajuns in gat

mi se spune sa fac altceva

sa citesc, sa ma uit la tv, sa ascult muzica, sa lucrez

cat de aberant sa ma ascund in spate a ceva

sa ma prefac ca nu mai exista sinapse

m-am obisnuit sa te vad

sa-ti ascult vocea dimineata si seara si oricand in between

sa ma uit la poze cu noi si sa visez acelasi vis cretin

si totusi totul se coreleaza cu functii biologice

asa cum tu ai plecat pentru ca te chema buda

si m-ai lasat singura in strada plangand

orice fac se leaga de tine cu un fir invizibil

pe care eu l-am legat cu manuta mea de toti neuronii

si tu m-ai ajutat ca sa ai ce regreta mai tarziu

acum e asa usor sa ascult sfaturi

si sa ma doara-n cot ca si cand n-as sti

cata dreptate se ascunde in tot ce s-a dus

pe apa sambetei

asa ca ies sa beau

dar nu pot sa ma-mbat cat sa-mi zdrobesc creierii

si neuronii mei intra in functiune inca agatati de sinapsele din fir

am iesit pana la urma sa dizolv alcool in acid stomacal

primele doua ore parca s-a rezolvat problema igienei mentale

pana am privit bine in jur

si m-am scarbit

cu o greata existentiala inutila dar productiva

vroiam sa fug sau sa raman si sa le spun cat de goi sunt

ca-n povestea cu imparatul

binecuvantam oarecum starea ca puteam sa-mi savurez tzigara

gandindu-ma la tipul ala ce penibil era ca s-a dat la patru fufe deodata si ca poate o sa ajungi si tu ca si el

doamne de-as avea un reportofon in mine, sa inregistreze

ce carte "beton" ar iesi...asa de tare ar fi ca ar sta toti sa planga

si sa rada pe strada cum cred ca face si Dumnezeu

si m-ar diviniza vreo zece copii alcoolici

celorlalti le-ar fi prea frica sa fie corelati cu prea mult adevar

sa nu mai poata ei sa ajunga on top of the world

cat de penibili sunteti voi toti cei care ganditi numa cu pu** si cu pi***

la fel de penibili ca si cei pe care-i injurati

si voi toti pentru care burdihanul va dicteaza expresia fetei in functie de starea de preaplin

da astea se stiu

povestile anonimilor nu se cunosc in schimb

decat sub o forma sau alta...numa ca viata bate de departe filmul si cartea si blogul (mai nou)

miile de lacrimi varsate pentru prosti si proaste care o sa ajunga sa-si dea-n cap

ca in "nu am chef azi", din cauza golului din gol

si toate cantecele care au fost scrise vreodata...parca nu-s indeajuns

ca unii tot le asculta degeaba si traiesc din inertia robotelului fericit

pana si einstein care are atatea citate "preadevarate"

era probabil tot un dobitoc ca noi toti muritorii

greata si scarba

de mine in primul rand ca am trait atatea si am ajuns sa ma simt ca o epava

probabil ca e din vina lui maicamea

care plangea pe langa leaganul meu

si din vina lui taicameu ca ani la rand nu l-a durut nici in spit si-acuma vrea sa fim fericiti

cat prozicolirism

si din vina mea

dar nush de ce ca tot nu ma pot simti vinovata ca-s o ciudata

chiar deloc

nu pot sa ma simt prost ca nu pot sa fiu egoista

si ca am cautat sa devin un om mai bun si sa-i implinesc pe cei de langa mine

sa fac de mancare si sa spal sosete si sa fac proiectele altora

ba sa le fac si pe ale mele ca un copilutz cuminte care ar trebui sa fiu

rahat

sau cum suna statusu meu mai nou bullshit will be bullshit

nu ca n-as fi si eu plina da parca al meu pute mai frumos

era cazul sa-mi eliberez si eu logoreea verbala ca prea am stat sa le-o inghit pe-a altora

am stat pe-o banca azi langa aia de la teatru

si probabil ca mi s-a insuflat duhul metafizic

ca mi-am adus aminte de toate cacaturile care se intampla in lumea asta

si de manusile noastre curate

ca daca ne-am chinui, bai si numa noi astia dintr-un oras "de provincie"

provincie "pa drecu" da marog, din provincia europupului

ne-am pune in folosul umanitatii park ceva tot ar iesi si s-ar opri razboaiele si foametea si violurile si etc.

si vaca de mine undeva deep inside are impresia ca daca o sa fii sincer cu tine si poate un pic mai putin nesimtit, cu 1.589034786060145374 grade o sa se rezolve toate astea

ca o sa fiu eu asa puternica si o sa devin superwoman

de parca pana acuma n-as fi fost si tot nu ti-a ajuns

dute-ai rasucindu-te cu tot cu comunismele si aforismele si metalismele si rapidismele gratuite

daca stii ca vine sfarsitul lumii de ce te grabesti sa judeci asa gratuit?

zici ca dc mi-ar fi placut de psdisti si eram la fel de falsa ca unii ortodocsii care se duc la biserica de pasti si de craciun

si daca familia mea era perfecta

ma placea maicata

da vezi tu atuncea nu m-ai fi placut tu si nu te-ai fi indragostit

si daca dupa ce-o bocit sorata pe umarul meu si i-am facut tort de ziua ei si dupa ce s-a prefacut ca-mi e prietena si m-a injunghiat asa frumos pe la spate ca altfel nu se poate, as fi pupat-o-n cur si nu ti-as fi zis ca se poarta cu tine ca si cu un ratacit ca sa mulga vaca

ma placea si ea

tot io-s aia care n-am respect fata de tine care folosesti cuvantul cioara ca sa desemnezi fiinte umane

bine-o fi Isuse sa fii asa perfect da mie-mi convine ca-s imperfecta

ca daca nu eram nu m-as fi uitat la tine

defapt nici n-as fi existat

stiu ca dupa si daca o sa citesti asta o sa ma urasti o perioada

da mai bine sa nu ma suporti decat sa vrei sa fim "prieteni" (btw, cand mi-o zis fostu asta ai spus ca cine stie ce vrea de la mine...acuma cine-i ala lame?)

si sa ai sentimente paternale fata de mine

ma lipsesc pe moment

ca stiu ca o sa treaca 1/2/5/10/50 de ani pana sa chiar intelegi da daca n-o sa fiu moarta pe atunci tot o sa raman cu satisfactia searbada ca am avut dreptate

crezi ca eu as da cu piciorul la ce a mai ramas? da incerc sa te "ascult" si sa nu-mi mai fac rau

ca asa moment prost ti-ai gasit...cred si eu ca ti-ar conveni sa stii ca tu esti ala rational si sa nu pot face nimica in sesiune

sa astept sa vorbim

mi-e suficient ca stau pe mess si pe facebook toata ziua ce n-am facut niciodata pana acum sa vad numa ca esti on

inteleg si eu ca is patetica...da gust fiecare lacrima care o vars pentru ca stiu ca-s un rau nesecat

si ca niciodata n-o sa fie mai bine da o sa fie altfel sau poate la fel ce-o sa mai fie

asa ca ard poduri in urma mea,

ca e tot ce mi-a ramas si spun nu tot da tot ce pot acuma universului astuia nelimitat al internetului si a oamenilor care poate n-o sa citeasca niciodata blogul asta neinsemnat

i-am tinut pe altii in brate cand plangeau si am fost un inger pazitor

da ma gandesc ca al meu e la o pauza de vodca si de tigara de un secol, probabil e prea fumat sa-si aduca aminte si de mine

o sa-i mai tin si de acuma inainte si o sa ma tina si ei pe mine si n-o sa regret nimic

cum nu regret nici acuma pentru ca macar atata stiu: ca sunt asa cum sunt, o fraiera de care sa-si rada o suta da care sa faca ziua mai buna cuiva

n-o sa ma doara gura sa-mi deschid sufletul, oricat de gresita ar fi miscarea asta, ca poate invata si altii ceva din cate am avut de rabdat

iara iti spal creieru ma'? uite acuma nu mai vorbesc ca un om destept care este, pastrez limbajul la un nivel comprehensibil sa nu zici ca te manipulez si recunosc ca plang acuma daca zici ca nu-ti mai pasa

si te lamuresc odata pentru totdeauna ca inca te iubesc si o sa te iubesc intotdeauna asa cum ii iubesc pe toti cei pe care i-am indragit vreodata

ca atunci cand era sa ne despartim nu era din cauza altui individ ci era din cauza ta si nu ne-am impacat pentru ca te-ai fi “umilit”

ci pentru ca se rupea sufletu in mine sa te las naibii cum zici ca ar fi trebuit sa faci

si pentru ca o fost singura data cand ai avut curajul sa spui tot ce simti...daca tu inca n-ai invatat ce-i ala zambet amar si n-ai invatat inca sa apreciezi ca alta ca mine nu s-ar fi simtit sa zica tot, mi-i mila

te las pe tine cu mandria ta deoparte, pastreaz-o ca ai cat pentru o mie da io raman cu comentariile tale in minte si n-o sa uit cat oi trai stilurile caselor din cartier si ca alea prin care se scurge apa de ploaie se numesc rigole si n-o sa uit niciodata planul de casa cu toate ca n-o sa am bani sa-l construiesc vreodata

si nici piesele tale la chitara pe care sper c-o sa le faci publice odata, chiar si pe alea scrise pentru mine

zambetul tau si ochiul luminos care m-a innebunit

ma intreb de unde atata frustrare in tine si de unde atatea amenintari ca daca nu-mi tin gura o sa ma faci sa-mi sterg toate profilele? te enervezi ca-ti dau tag in poze zici ca n-ai avea aceeasi fata si n-ai stii ca daca o sa le vada cineva oricum o sa te recunoasca

traim intr-o lume asa-zis libera si poate asta nici macar nu e despre tine

e despre mine...

ce ti-i rusine? te faci singur de cacat, ce fac eu pe langa nu te mai atinge si oricum nu ti-am dat numele

a murit o furnica

tocmai am momorat o furnica

culmea, m-am chiar chinuit s-o omor

a ramas mai intai numa c-un picior

si-am crezut ca s-a zdrobit de tot

un mic omor, nevinovat

initial era de asteptat

dar stau si ma gandesc ca ea poate chiar era

furnica altcuiva

ma fac mica de rusine

vina mi s-a inrosit in vine

si ma gandesc ca-i inutil

nu-i o poveste de vinil

as plange pentru ea

c-am murit si eu asa, intr-o ureche

si-ntro noapte m-am eliberat

de conditia mea de furnica

broken

the broken piece

the broken song

the broken word

the broken love

the broken sword

the broken faith

the broken fight

the broken smile

the broken soul

the broken life

the broken Lord

the broken cross

the broken path....

all the broken things

make up a broken world

the broken promise of a broken cord

the broken truth

the broken room

broken people

walking broken earth

the broken skies

the broken trees in

broken parcs

broken cities made of

broken glass

broken children of

broken thrones

broken ashes, broken bones

all we are is broken

broken and alone in a broken world

you're lost

oh! i believe i finally found

that corner of your mind

where you got lost...

you got lost inside the darkened world

of lost faith and lost love

and where you went

there's not a soul in sight

'cause you're so afraid to fight

yourself

i cannot judge

but i can wait

all i know is that one day

maybe a very far away

you'll find yourself again

your smile

and all the dreams

you webbed inside

that day will come

you'll find the courage

for a home

i just pray

you never settle for a way

that's less than you

that'd turn your life

into all which you want not

into a man

without a heart

that day will come

when what you've lost

will be unbound

i pray

you never settle for a path

that would forever

keep you lost

drifting

Does faith call upon courage

when courage is not enough for faith?

dark skies and rainy clouds

all around

a new age rising

in blood red sunset

Do we call upon others in our hour of need

or do we bury our heads in our hands

and weep?

when loneliness enslaves once more

ancient dawns

and once pure love

Too many nights

have washed your soul

or is it that your heart has just grown old?

oh! crave for truth

crave for God

wish upon all stars of silver-gold

Do you cling to what you know

or are you still too shy to grow,

let go of comfortable, traditional lore?

answers lay

all around and deep inside

close your eyes, open up and let yourself fall in quiet snow

Do you have too many questions

yet unsolved

or is it that you think you might have answered perfectly to them, to all?

nothing simple could bring good

no farewell

can erase what was written in your book

Are you sailing on a known course

which others have taken

others have walked and have for you declared chosen?

no one will take the fall in your steed

no one will break your chains for you

no one will wash your pains if you want to walk alone the road of no return

I'm drifting on my cold turmoiled sea

have most questions pending

on unspoken wish

chose to walk an even path that time alone will unfold in me

and yet, in moments of despair

I drown closed eyes

sink open heart

in all melancholy

of what is due

and might never be

aghatare

m-am agatat de pumnul tau. lumina filtra ochiul triunghiular si sferic si patrat si universal.

m-am ascuns in pumnul tau sperand ca am sa fur toate clipele. clipele s-au furat singure si singura am ramas agatata si eu de mine. m-am agatat de pleoapa ta si am incercat sa sorb ultimele crampeie de vis, dar am ramas prinsa intr-o cadere in inec. am incercat sa ma agat de pielea ta, sa o respir, sa o sorb, sa o adulmec pana la lesin, sa mor in extaz ca sa nu trebuiasca sa mor in tacerea absentei. m-am agatat intr-o molecula de cafea si am plutit lin pana pe petala de ghiocel cules din glie, o farama de soare, o farama de fericire pura...si m-am pierdut in pahar, privind transparenta de afara cu nesat, ca dintr-o bula de vid perpetuu... am incercat sa ma agat de ultima imbratisare, fara sa ma gandesc la poarta deschisa si la razele care te indruma pe alte carari. dar n-am putut sa ma prind suficient de bine. am alunecat incet, pe jos, fara vlaga, fara sa pot respira. o parte din mine inca se agata de pumnul tau, de pleoapa ta, de piele ta, de geaca ta... mai multe parti au ramas lipite pe buzele tale, si buzele tale ard si incerc sa ma pierd in sunetul vocii tale si nu resusesc. de afara se aude doar vantul, si nu stiu de unde fosnet de frunze cazute cu toate ca acum ele poate renasc. eu de ce nu pot sa renasc? inca sunt agatata in neant...oare mai exista molecule de-ale tale de care sa nu ma agat? cumpar carlige nenumarate si exorbitant de scumpe sa ma agat...dar cu toate ca pretul este prea mare, cu rate care tind la infinit, eu le achizitionez, ma achizitionez pe mine, imi cumpar minute in care sa pot respira, sa pot merge, sa pot gandi. prezenta si absenta atat de strans legate, intr-o lume cu un soare rece si fierbinte, oare cat credit mai am? care banci au sa mai finanteze boala asta atomica? de frica sa nu-ti fac rau, am cumparat carlige scumpe dar proaste. ma lasa sa alunec, le las sa alunece, ma las sa alunec incet, pana ajung la genunchi si atunci febril iti cumprind genunchiul cu liana iubirii mele. la prima miscare, simt ca vrei sa pleci, renunt. inteleg. privesc cu ochiul triunghiular si sferic si patrat cum se goleste mai intai holul, apoi bucataria si camera si patul si parul meu pierde parfumul tau si nu mai am de ce sa ma agat. caut disperata ceva orice, vizual, audio, materie cenusiu-metalica, otrava sa beau dar nu gasesc nimic. asa ca ma pun pe asteptare si incerc sa ma agat de ea. atat a ramas asteptarea si raul fierbinte care da in clocot in spatele pleoapelor mele. inchid pleoapele si gust. cate un pic, in fiecare secunda ca sa prelungesc suspinul care-mi confirma realitatea buzelor, a imbratisarii, a pleoapelor, a pielii, a genunchilor...a moleculelor tale de care incerc sa ma agat cu pretul cel mai fericit pe care il pot plati. si astept sa respir

Apprivoiser

Apprivoiser les mots que tu ne prononces pas
Il n’y a rien d’autre que cela entre nous
Apprivoiser ton regard quand tu me dis « vous »
J’écoute le son de tes pas
Quand tu pars

On n’apprivoise plus le vent de l’âme
Que lorsqu’on fume une cigarette
Mais tout de même je me tais quand je pleure
Apprivoiser c’est faire confiance aux hommes
Et cela c’est déjà mourir à l’aveuglette

Les nuages apprivoisent la pluie qui nous efface
Et la ville nous cache derrière l’apparence
On ne voit rien mais on voit toute la surface
Des vagues noires de la mer et du soir
Qui apprivoisent l’essence et le goût

Il y a la vie les hommes et les souris
Qui apprivoisent le mot, le tout
Ce n’est qu’un jeu du corps et de la flamme
Je me suis enfermée, tu as parlé
Et tout se tut