Capitolu unu
Marea stricata
copilarie
Hai sa ne jucam cu cuvintele
Si hai sa incercam sa nu ne mai obsedam noi pe noi insine..in stilul intrebarilor de pe facebook “tu, subsemnatul, ai iesi cu tine?”...
eu as iesi cu mine, si incerc sa fac asta cat mai des, dar de cele mai multe ori am impresia ca ma uit acasa
La bine si la rau, ma trezesc cu aceeasi imagine in oglinda...aceeasi ochi tristi ca in noah everyday de pe youtube, difera circumferinta cearcanelor si piesa care-mi canta in cap
Atata numa ca eu n-am spus I do...pe mine nu m-o intrebat, poate era mai bine daca ma caca mama in urzici sau in canal sau pe ALT-undeva-
Ieri m-am plouat
Furtuna in cluj, fulgere si gheata si radeam ca un om nebun prin nebunia cerurilor si ascultam floodmoses si mi se parea ridicol ca radeam
Si ca plangeam
Si ce ridicola e oboseala pe care am acumulat-o in noi si cantitatea informationala si norul de fum vulcanic...de ne-ar cuprinde pe toti uitarea
Mie da-ti-mi un cap nou sa uit tot ce-am stiut vreodata si nu v-asteptati sa multumesc dupa aia, poate o sa uit si cuvintele, armele astea mortale letale vitale ingrozitoare purificatoare
Hainele de ieri inca putrezesc in punga impreuna cu adidasii si sosetele pe care uit cateodata sa le dau jos si pe mine nu sunt hainele mele si-mi da o impresie ciudata de parca eu as fi un pic mai fictiva
Un personaj din imaginatia mea care curge fara prea multa punctuatie, o mare stricata...
stau sa ma gandesc daca marea e cea care s-a stricat de prea mult rahat omenesc lepadat sau e vorba despre stricata aia mare, cea mai mare care e corelata cu ce se mai poate numi societate
ce vreme caineasca pisiceasca soriceasca porceasca si vaceasca
am invatat azi la curs sa invatam sa derivam
asa ca ma pierd in deriva pe marea stricata de prea multa umbra luminata
atat intelepciune si nu ne-ajuta niciodata
deja ies prea multe rime ...imi aduc aminte de cate lucruri am vrut sa scriu si nu le-am scris ca le lasam pe maine asa cum fac cam cu orice se poate amana si in ultimu timp si cu ce nu se poate
gasca noastra de nebuni nu sta prin spitale, cafenele sau etcetera etcetera , sta prin facultate
am ragusit cu totii, behaim ca magarii in sali slab echipate si slabi suntem cu totii asa cum ne pierdem prin foile innegrite de sinonime si antonime si prostii, toata istoria e oricum buna de aruncat la gunoi , gasim intotdeauna vreo metoda s-o imbunatatim
geniile pierdute prin haosul inscris pe cani pre-fabricate
ne mancam la masa de pranz in farfurie; carne insangerata si materie fiarta precum neuronii care au ramas fara cafea, fara tzigari, fara drogul asta care se numeste dragoste
asa mult ne iubim unii pe altii ca ne ranim zi de zi ca sa fim siguri ca traim singuri in casuta noastra de hamster construita din hartie creponata
si lumea toata e roasa de moliile noastre din par
incolaciti ca serpii ne sufocam aerul din noi ca suntem plini de vant
stateam ieri in camera de camin si era cald si era frig si era moarte, una sforaia, alta ticaia, una se lungea si pe coridoare somnul se pieptana dar somnul nostru e ingreunat si sigur unii nici nu stiu ca pot visa
mi-ar fi frica sa stiu ce viseaza cei care nu-s ca ei ca poate asa mi-as aduce aminte si de demonii mei
iar pe moment ii tin inchisi
acuma-s acasa da asta nu e casa mea si nush cand o s-o gasesc si nu ma simt cu nimic bine cu nimic mai rau, din 5 in 5 minute verific pagina de home
de ce n-am cancer terminal? Am ceva boala mortala sunt sigura, sta ascunsa intr-un colt, prin plamani sau prin inima dar ma incomodeaza ca trebuie sa astept sa se manifeste
e o constiinta singulara ascunsa prin venele mele si o simt sub piele cum se misca lent intr-u ritm tribal, dansul ploii in leucocite si trombocitele-s inveselite rau ca ar vrea sa fie pestisori in marea asta stricata
statia terminus si beau ceai ca sa ma prefac ca fac ceva pentru durerea ucigatoare din gat da uite ca ma bucur c-am avut dreptate simteam c-o sa ma-mbolnavesc curand si chiar se inatampla
imi place realismul meu exacerbat desprins din legile lui murphy, i write them as i go da nu merg nicaieri stau pe loc si calatoresc din bucatarie in vremurile trecute
si nu pot sa zic ca traiesc in trecut da nici in viitor ca nu exista asa ceva exista doar prezentul si urma trecutului
bucataria se dilata si o vad nu in 3d ci in nd ca in filmu ala horror nu zic care
cutii goale goale foi albe albe vegetatie...poate verde, unde albastre prea multa sonoritate, sincopa irationala, argumentatie, abstractie, obtuzitate, unghii mov negre albe roz bombon , OTV, clejanii, grevele, masinile, trotuarele si felinarele si florile Disney
ziceam odata ca tacerea e absenta gandurilor si ca muzica e absenta tacerii dar ce se-ntampla daca inlocuim tacere cu liniste?
Se intampla toate uite-asa fara sa misti un deget si daca-l misti si pe ala il scrantesti
Am ajuns sa am toate oasele macerate si nu gandesc defapt decat o lunga prefata, asa traiesc si in viata
si cand trec strada ilegal ca n-am pe unde altundeva si cand imi doresc sa pacatuiesc grav ca sa-nteleg de ce?-ul asta care ma obsedeaza si pe care momentan nu-l mai pot urla
Ce-mi place mie libertatea libertatea libertatea din cap unde rasar si dispar fantani
Toate culorile se transforma-n sculpturi de-adevaratelea
Ma gandesc la cartea aia numa cu file albe si la tabloul ala care defapt e un patrat negru si la finita coloana a infinitului, la copilul descult din sura, la berile din hard si la geamuri fumurii, la discutiile din taxi , la gradina botanica si la soparlele din borcane
Ce minte bolnava
Eram mic copil si prin apartamentul de doua camere cutreieram
Nu aveam matze si nici multe papusi barbie, aveam cateva masinute si tare-mi placea
Copii de la bloc nu era ca-n povestile tuturor, erau niste calificati excelenti in a se pipai de la varste fragede pe dupa tomberon
Aveam vecini supranumiti bombanici si mocanii care stateau pe-acelasi hol ; de ei imi place si astazi si-i salut cand ii vad si vecinii de deasupra care aveau un copil rau
Si-n fiecare seara mancau cartofi prajiti si snitel si patul lor scartaia chiar daca pe atunci nu stiam ce insemna
Inainte sa se construiasca piata noua era un mare gol
Odata am scapat painea in iarba s-am ajuns acasa plangand da mama s-o suparat si nu mai stiu daca m-o caftit sau nu da odata m-am trezit cu matura in cap
Candva eram eu si ea
Si parca tin minte ca pe atunci ma mai iubea
Te-am venerat, erai o zeita care ma poseda
Asa a inceput tot...mi-era frica atunci cand dispareai
Visam noapte si plangeam ziua cu poza ta in brate
Te-am pierdut, sau m-ai pierdut, the truth is in between si e un vesnic chin
Sa ma ascund sa tac sa zbier
Astazi am hotarat ca vreau sa ma vindec, vreau sa scuip tot
Otrava cu care m-ai injectat
Si toate minciunile pe care ti le-am zis
Frica , intunericul cu care m-ai impovarat
Toate lucrurile pe care le-am preluat
Si nu ma mai ascund
Vrei sa vezi sau nu vrei
Nu te mai minti, nu te mai las
Sa te pierzi prin mastile si personalitatile si cunostiintele si esecurile tale
Sunt ceea ce sunt si din cauza si datorita faptului ca sunt a ta
de cate ori n-am fost scutul tau si piaza rea de mila mea fugea?
Mama...acuma ce mai stii? Te-a orbit de tot viata asta fericita, umilita, troglodita? De cate ori divizi pana sa cuprinzi
tot asa de sigura si singura esti? Copii te mai definesc...mi-e dor de ei, pe undeva ei sunt si copii mei
ce bine c-ai plecat si pentr-un scurt moment, un an si inca doi
n-am mai trait intens
discutiile armonioase si tacerile dubioase pe care nu le-am mai impartit
si n-am mai fost isterica ta, cui sa-i tai parul dalila mea, draga mea?
Sa ma cuprinzi cu-atotstiutorul eufemism, discursul ambiental crestinesc si mult divin
nici macar nu te vreau asa de partea mea
n-am nevoie de alb si negru,
ma descur numai cu gri
m-am taiat in usa de la buda
ruginit maner l-am rupt, am patruns eternul mister
si privesc cum sangereaza degetele sectionate
implantate inca-n palma
privesc curios...ma distreaza, in mod normal m-ar ingrijora
suna intr-un colt telefonul, sunet disperant si disparat
ma intreb daca vodka o sa-si faca efectul curand, daca o sa ma doara si o sa zambesc gemand
dar nu, se pare ca m-am obisnuit cu gustul atat de bine, ca n-am nicio sansa sa simt durere
privesc distrat si intens … mi-era dor sa ma regasesc in ce nu e defapt al meu
in mobilier si planuri de concept, in randari, in univers, copacei
pe undeva e tot la fel, n-am niciun tel
si ziua de maine nu e nici macar un vis efemer, e tot ca azi si tot ca ieri
difera pulsul, accelerat si parca tern
astept, astept sa se termine asteptarea ca sa nu mai astept nimic
sa nu mai doresc sa nu mai cracnesc, sa nu mai pornesc nicaieri
cand o sa vina ziua aia, cand o sa treaca anii, oare atunci o sa te trezesti? Fiinta fara numa, fara chip, fara zodie, cat m-ai facut sa pier...
esti toate, toti, vii si morti, sub masca ta ma ascund, prin masca ta respir, ma definesc
prin tine
sper
as vrea sa te iau in brate sa-ti spun cat te iubesc
dar tu te metamorfozezi...si n-am cui sa-i spun, cui sa-i transmit mesaje si vederi
nu mai esti nici ce erai ieri...nici macar masa diforma de acum o secunda
dansam prin noapte, odata cu liliecii ne acomodam ultrasunetelor imperceptibile
suntem plini de subtilitati
amandoua, amandoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu