am inceput si eu sa inchid usi in urma mea
mananc repede, beau repede, fumez repede, ma indragostesc de oameni mult prea repede.
acum insa am descoperit ochiul furtunii, locul in care nici tacerea nu ajunge, unde vantul nu bate si marea oglindeste totul.
am descoperit ca atunci cand nu fugi, inveti sa privesti in slow-motion si sa te incrunti. am invatat ca oamenii nu sunt intotdeauna foarte originali si ca de regula singurii cu care merita sa te incurci sunt cei pe care nu-i poti clasifica.
am remarcat, cu tristete in suflet, ca unii oameni se pierd pe ei insisi si apoi uita sa se caute...cateodata, revin pe aceleasi carari dar sufletele lor au pierit de mult.
am inceput sa inchid usi. sa respir, sa ma bucur de o noapte de somn. sa dau numai cand cel caruia ii daruiesc timpul meu il merita, sa iubesc atunci cand mi se raspunde si sa privesc spectacole miraculoase de corabii in flacari: lumea care sta sa moara.
restul lumii pare-mi-se, s-a oprit si ea pentru o clipa in ochiul furtunii. nici linistea nu se aude aici si marea reflecta totul. as vrea sa fim cu totii mai putin incrancenati, mai putin mandri, mai putin hidosi. dar suntem lighioanele marii iar furtuna sta sa ne inghita. furtuna e a noastra si noi suntem a furtunii.
oriunde am fugi, ne va ajunge din urma si orice am face, focul ne va mistui.
putem totusi sa ne oprim in ochiul furtunii si sa ne privim
poate asa vom invata sa pretuim eternitatea fiecarei clipe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu