O liniste adanca intr-un nor petrecut
peste-un cerc ruginit intr-un circ de rand
la un mal infiat pe un val inspumat
intr-un cer innorat cu vrabii presarat
zace intr-un giulgiu alb un suflet desperecheat
sub pamantul reavan de oameni calcat
sub flori vestejite, printre petre ciobite
sub zile amare si salbe de zare
Se-ntinde pe mare un om si-o corabie
sub culoarea de var surprinsa-n fundal
in cadenta zburand printre fiare desarte
cu coltii tociti si privirea departe
Rotund ca-ntr-o roata se-nvarte destinul
slefuit si prafos printre munti fara roade
tacut printre greieri isi linge suspinul
si firul de iarba-ncolteste sub toate
Imi place recenzia.
RăspundețiȘtergereDoar oamenii cu suflet mare zac intr-un giulgiu alb. Dar toata viata se ascund sub haine negre si trec nevazuti pentru ceilalti...Duc cu ei povara secretelor. Si sperante desarte in toate buzunarele. Zornaie metalic ca monedele dar le aud doar ei. Si zornaitul devine morbid la un moment dat.
Important este ca suntem, ca existam cu hainele noastre negre ponosite cu tot. Miros frumos. A ploaie si a primavara, mai exact 'a aprilie', acum 4 ani, cand stelele erau aliniate si firele de iarba erau incoltite sub lespezi si statui de piatra. Si doua maini formau catedrala lui Rodin (nu ma uit la poze, visez asta...) Mirosul asta nu va disparea niciodata...Mi s-a intiparit adanc in suflet...
Stii 'Angelus' al lui Milet...asa am fost noi...
N-am uitat de albumele lui Kate Bush, in special Babooshka (care imi lipseste si n-am nici un chef sa o ascult singur pe youtube) foile impartite in 3 coloane cu scris mic, micile tale crize legate de profi, colegi si scoala, mirosul de pizza cu ciuperci si aluat de casa, pijamalele gri pufoase, paturile si plapumele care erau neincapatoare si sub care intra frigul dimineata, TU (inainte de toate) incolacita de mine ca un bebe mic, mansarda, masina care imprastia insecticid si alergam sa inchidem geamuri, laptopul tau patratzos care s-a stricat, degetzelele mici,...
Sunt condamnat la viata...Ma simt ca o insecta chinuita, la fel cum chinuiam eu insectele cand eram copil. Imi primesc rasplata.
Dumnezeu si-a intors fata (cu ambele sensuri) de la mine. Imi arata mereu lucruri frumoase dar ma priveaza de ce e mai important, de iubire, de ambitia de a spune adevarul pana la capat...ratacesc printr-un oras mic, bacovian si neinsemnat de provincie ca o fantoma nebuna si nu imi gasesc starea. Si uneori plang ca un copil prost.
Nu am prieteni adevarati aproape, nu am cu cine sa povestesc, pe cerul meu nu exista soare, doar nori si o muzica stranie care seamana moarte in jur. ma inchid in camera mea si mi-e frica sa ies afara. privesc totul de dupa perdele. Asta zilnic. Ma simt invins de tot. Coplesit. Nu am cuvinte sa descriu starea deplorabila in care ma aflu. Nu iti spun asta ca sa te impresionez, doar pentru ca nu am cui sa o spun. E o stare de fapt. Anul trecut am fost la medic pt o forma de depresie, usoara din fericire...deocamdata. Mi-a spus ca 'Nu am motivatie destula.' Gen nu am pentru cine sa fac arhitectura, nu am pentru cine sa cant, nu am pe cine sa iubesc, nu am cu cine sa povestesc lucruri profunde...bla bla bla. 'Sa mori tu!' (ma gandeam in sinea mea)
Mi-a desenat pe calculator o diagrama penibila in care a iesit ca am o inima mare (care pulsa si era invaluita de lumina ca in icoanele si mileurile de 2 lei cu Iisus) plina de iubire care va plezni la un moment dat.
Asta e adevarul. Nu pot sa spun asemenea lucruri la telefon ziua in amiaza mare...de aia le scriu. Si cine sunt eu ca sa iti creez tie probleme cand ai deja atatea...
Totusi tin sa te contrazic in legatura cu ceva din recenzie...
Daca destinul ar fi rotund ca o roata, totul pe lumea asta ar fi cu putinta. Dar e doar un fir intins care in orice moment poate sa plezneasca. Si asa cum e ingust firul asta nenorocit, pe el se preling picaturile de apa si se scurg inr-un singur sens.
Si chiar daca ti-am spus ce gandesc fara sa mai ascund nimic...trebuie sa fim puternici...sa fim condamnati la viata in continuare...ca Soarele si Luna...
Sa nu pierdem controlul. Si sa nu ne piarda controlul pe noi.
Existam. Dumnezeu exista. Conceptul de suflete pereche e realitate mai mult decat vis. Asta e tot ce conteaza. Acolo unde exista iubire va exista si mai multa. Unde exista credinta, ea se se va dubla si unde exista vointa, muntii fara roade pot fi mutati din loc...
Pfffff....M-am descarcat...Sunt om...Iarta-ma.
Si nu ma lua in seama.