pana plamadita din aluat de neant
iarna nascuta din vara arsa
in cuptor de bocet
si foc de manz turbat
Dumnezeu m-a atins in crestet
si de atata lumina
m-am nascut in durerea cunoasterii
ciudat, cu gust de sange in palatin
cu sare mefistofelica in gene
Cu creierul sfredelit
de o atingere prea mare
m-am nascut in cadere
in muntii cei mai inalti
din valul potopului sfidat
Am urcat mereu
spre un cer prea inalt
pasind gresit dintr-un nor pustiu in altul
m-am nascut singura
invatand sa mor in visarea cea mare
M-am nascut dintr-un Cantec
in casa promisa
si niciodata a mea
palat in ruina
vizuina de vulpe in zumzet de viespe
Cu picioarele zdrelite
de-o cautare prea vasta
m-am nascut in pustie
unde duceau pacatele
spre-a fi spalte-n nisipul cenusii
Am fredonat mereu Cuvantul si Cantul
cu ochii in pietre
si sufletul in crengi de flori nipone
m-am nascut din cerneala uscata
a unui poet prea boem
M-am nascut
cum am stiut, cum am putut
dar lumina tot arde
in noaptea ce cade prin pustiurile de sticla
c-o sabie forjata-ntr-un foc de cal batran
cuvantul din cerneala
si pana de phoenix infipta in crestet
m-am nascut lent dar pe fuga
mereu cautand cate-un raspuns
intr-un zumzet firav de-adanc
pe malul marii
in mirarea sarii
m-am nascut tot eu, tot pe mine
mereu din pamantul reavan
in cenusa aruncata peste cascade
prea-nalte, prea reci
in vulcanul iubirii
m-am nascut
din Cuvant
impotriva firii
