Printre scântei stă fumul scurs pe ape
tăcând adânc, luceşte trist sub pleoape
pălind în malul luminos de pietre
ca un copil cu-aripi de libelulă-n plete
mai lung ca un amurg se pierde drumu-n faţă
ocolitor şi trist, abrupt şi rupt de viaţă...
o pată beată şi un senil stau mână-n mână
iar printre toate-un vis se-mpodobeşte-n
zgură
o uşă smulsă legatu-s-a de-o uşă
c-o viţă mov uscată de prea-sete
iar marea spală pelinul scărilor poete
-
când prin scântei stă fumul scurs pe ape
un cal lucios muşcă adânc din pleoape
călcănd ca un balaur, smulge pietre
o libelulă c-o faţă de copil prin plete
ce drame minunate se-ascund în
răsăritu-ncercănat de gheaţă
şi ce minuni de ametist se-mpodobesc pe viaţă
în zgură
o uşă închisă deschisu-s-a-ntr-o uşă
către pelinul mov plin de prea-sete
unde mareea doarme-n violetul scurs
pe fum de ape
în lumină
:) true true
RăspundețiȘtergere