Funnel of freedom

I have cherished thy name since my heart was a child
I have ran towards you , screamed at you , embraced and touched your face in awe
yet here I stand in the rising smoke of your demise, smiling with my grown eyes wild
the more I rant, the more I cry, the flowers of your departure bloom in my mind

as a hypocritical note, i still carry the thought
that all I've lost, I have put at your feet, prayed to my Lord that the offerings please
I have surrendered my choices on the altar of rhythm
hoping their burden would not crush the promise of freedom

The crossroad still hints at the end of the funnel
where possible paths narrow down to the point of arrival
my broken arms however are too light for this fight
my feet will not carry me throughout the glorious walk

In the blinding lights of the dawn I can't feel the sun
and I ache too much for the beauty I can almost touch
If only my fears would not hinder my wonder
I could stop being the foster child of my plunders

For I have stolen the cracks of your castle
morphed the end to a means
broken the laws of abstraction
left myself carried by years

A new day is upon us
much apprehension
the comprehension
that I am here

Furtisag

Deschizand pleoapa cu ochii clipesc nefericit
numai cu dreptul
aprind galant luna de la intrerupator
cu degetul stang comit o mica infractiune
si-mi scriu visele direct pe linoleumul alunecos

Permut dintr-un colt intr-altul al ratiunii stinse
mii de franturi de zbor
le destept alin printr-un blestem de iele
inecat in zile nesfarsite de ploi verzi marunte
sori pititi intre pereti si jaluzele de birou

Camera inca-i aprinsa intr-un joc de napalm
iara-n jurul meu florile se-usuca si mor
cu gratie ridic fumul de mana pana-n tavan
desi cu ironie ma mint ca nicicand n-am sa cobor...
nici clipa nu-i dusa, nici eu nu sunt chiar om

Maine promit din nou sa ma ignor
Incep chiar sfarsitul cu ochiul putred si gol
pustiul sa-nfrunt doar eu si cu altii intr-un jilt de metrou
numai un mic furtisag domnule judecator
atata-mi ramane mie si ultimilor zei muritori

Azi dar ca si ieri, ca nicaieri

Azi te las sa ma asterni pe pamantul teapan
caci lumina de afara a fost prea moale pentru clipa din mine
si-am fost prea pierduta sa ranjesc reavan
azi te las sa ma presezi in cartea ce-ti curge prin vine
azi...

Nici macar frigul nu se preschimba-n zapada
azi
toate mor si ne nasc ca si ieri
iara doara ce-o tintesc intr-o ureche
e la fel de fada ca si canapeaua pe care
azi
iar m-am rastignit

Perdeaua de apa mai seaca decat fumul pluteste
azi
toate se preschimba-n maine si totusi
iara arde focu-n becul de-azur
caci vara ne-o topi tot intr-o iarna ca o cada
azi
am plecat dar n-am cazut din locul cald, din patul mut

Crengile mi-s gri si-asfaltul parca-i numa zoaie
azi
mucegaiul creste-albastru prin plamanul zdrentuit
caci nici copii n-au mai vrut sa clipeasca a mirare
iara toti suntem intr-unul
azi
as vrea sa-mi canti iar despre samovarul pierdut pe mare

-
Azi te las sa ma asterni etern pe tot nefericitul pamantesc
caci afara nu-i lumina si-am furat pana si ziua cea de-Apoi
in pumni strang pledoaria pana-n sange vanat o sufoc
azi vreau sa ma-mbratisezi ca pe-un olog amar si gol
azi...

constat cu-amaraciune ca azi e ca si ieri,
mereu
iar pretutindeni ca si nicaieri
doar azi

cu Inocenta

te-nvarte copile, te-nvarte
cu capu-n soare, uitat prin campul gras si florile balaie
zboara pasarea mea cu-argint in piepti
si nu-ntreba 'ncotro te-ndrepti
iara 'napoi sa nu privesti ca pasii stersi sa nu te-mbie
in val sa sari, gandu-ti 'nalt sa pierzi in marea stravezie

spre-apusul de culmi goale
cu piatra de moara du-te de zor
si-arunc-o din cerul de pucioasa in dosul cel de vale
sa-ti fie viata toata numa' vara
tu sufoca lacrima-n pamantu' plin de zoaie
sa arza taranii teama in focurile lor de paie

lasa-ne noua patimile si glasul ragusit de oaste
tu plimba-te-n padurea de foioase cat inca-i zi si pace
lasa-ne noua ceata si plansu-ascuns de mama
tu cata scoici pe mal si flori de colt pe coaste
iara visele ascunse ce ciripesc la sanul cald
fereaca-le-n uitare sa nu le fure somnul, nici noaptea umblatoare

te-nvarte copile, te-nvarte
vioi ca licuricii ce se iubesc pe florile de nufar
tu nu cata soptitul ploii nici urletul ce-l sufar
lasa-ni-l noua si-apuca inocenta cu pumnu-ti mic de mana
iara cand ceasu-n ochi ti-o arde veacuri
lasa sufletu' zburdalnic liber, sa joace-n campul gras udat de roua

A birth in spite of nature

I was born of the Word
Feather crafted in a dough made of void
winter born of charred summer
in the fires of weeping
and hot breath of mad foal

God touched the tip of my head
and blinded by so much light
I was born in the pain of wisdom
strange, a taste of blood on the tip of the tongue
devil's salt in my eyes

Skull smashed in pieces
by this heavy touch
I was born falling
by the highest mountains
in the wave of scorned flood

I always climbed
towards a a sky too high
loosing my footing as I walked from an empty cloud to another
I was born alone
learning to die while I dreamed

I was born of a Song
in a promised house
which was never mine
ruined castle
a fox's den built of wasp's hums

Bloodied, scarred feet
in a search too grand
I was born in the desert
where they carried sins
to be washed in the sand of ashes

I always whispered the Word and the Song
eyes counting stones
soul lost in Japan's blossoms
I was born in the dried ink
of a poet too romantic

I gave birth to myself
as I knew best, as I could
yet the light still burns
in the nights falling over glass deserts
carrying a sword, crafted in the fire of old steeds
a word of faded ink
and the phoenix feather stuck in my crown
I was born slowly as I ran
always searching for some answer
in a shallow humming of beyond
by the sea
It was me that gave birth...to myself
always of the dank soil
from ashes tossed in waterfalls
too high and too cold
in the volcano of love

I was born
of the Word
against nature's will

O nastere de-a curmezisul firii

M-am nascut din Cuvant
pana plamadita din aluat de neant
iarna nascuta din vara arsa
in cuptor de bocet
si foc de manz turbat

Dumnezeu m-a atins in crestet
si de atata lumina
m-am nascut in durerea cunoasterii
ciudat, cu gust de sange in palatin
cu sare mefistofelica in gene

Cu creierul sfredelit
de o atingere prea mare
m-am nascut in cadere
in muntii cei mai inalti
din valul potopului sfidat

Am urcat mereu
spre un cer prea inalt
pasind gresit dintr-un nor pustiu in altul
m-am nascut singura
invatand sa mor in visarea cea mare

M-am nascut dintr-un Cantec
in casa  promisa
si niciodata a mea
palat in ruina
vizuina de vulpe in zumzet de viespe

Cu picioarele zdrelite
de-o cautare prea vasta
m-am nascut in pustie
unde duceau pacatele
spre-a fi spalte-n nisipul cenusii

Am fredonat mereu Cuvantul si Cantul
cu ochii in pietre
si sufletul in crengi de flori nipone
m-am nascut din cerneala uscata
a unui poet prea boem

M-am nascut
cum am stiut, cum am putut
dar lumina tot arde
in noaptea ce cade prin pustiurile de sticla
c-o sabie forjata-ntr-un foc de cal batran
cuvantul din cerneala
si pana de phoenix infipta in crestet
m-am nascut lent dar pe fuga
mereu cautand cate-un raspuns
intr-un zumzet firav de-adanc
pe malul marii
in mirarea sarii
m-am nascut tot eu, tot pe mine
mereu din pamantul reavan
in cenusa aruncata peste cascade

prea-nalte, prea reci
in vulcanul iubirii
m-am nascut
din Cuvant
impotriva firii

Scrisoare catre geaman

Taci
Iar taci
Doar asa te-ai nascut
Direct in tacerea de mormant a pasivitatii
Te speli de pacate cu liniste si astepti
miracolul ce ti-a fost dat si durerea
le susotesti, le incarcerezi
Asa cum ai tacut pana ai vazut
ca viata are datoria de a te plesni
si bunul simt de a te ridica
Acum esti in preambul
Iti scriu ca sa nu uiti
Ca e tarziu
Intotdeauna e prea devreme
si mult prea tarziu

Intr-o buna zi
ai zbierat
la nastere
acela e primul cuvant
prima forma de invatamant
prima manifestare socialo-etica
Comicul si liricul din tine
ai urlat
de singuratate
Te speli de toate cu vantul si marea si orasul patat
desi taci
urla cainii de pe strada si pentru tine
Doar noaptea esti viu, cand dormi fara vise
Iti scriu acum ca sa nu uiti
sa urli
Ca sa poti sa inveti sa vorbesti
Chiar si in tacere

Iar ai lasat tacerea sa treaca prin tine
Fantomele tale de geaman fara forma
geamana?
nu te cunosc, cel mai probabil esti inca amorf
te-ai nascut odata cu mine
Nu existi
dar eu iti simt tacerea
pentru  ca ea ma apasa mereu
atunci cand uit
atunci cand vorbesc
atunci cand plang in lumina orbitoare a neonului
fara sa inteleg memento mori
Iti scriu acum
Ca atunci cand vom face cunostinta
sa-mi canti iar
Asa cum i-ai cantat sufletului meu pana acum
Cu tacere