aghatare

m-am agatat de pumnul tau. lumina filtra ochiul triunghiular si sferic si patrat si universal.

m-am ascuns in pumnul tau sperand ca am sa fur toate clipele. clipele s-au furat singure si singura am ramas agatata si eu de mine. m-am agatat de pleoapa ta si am incercat sa sorb ultimele crampeie de vis, dar am ramas prinsa intr-o cadere in inec. am incercat sa ma agat de pielea ta, sa o respir, sa o sorb, sa o adulmec pana la lesin, sa mor in extaz ca sa nu trebuiasca sa mor in tacerea absentei. m-am agatat intr-o molecula de cafea si am plutit lin pana pe petala de ghiocel cules din glie, o farama de soare, o farama de fericire pura...si m-am pierdut in pahar, privind transparenta de afara cu nesat, ca dintr-o bula de vid perpetuu... am incercat sa ma agat de ultima imbratisare, fara sa ma gandesc la poarta deschisa si la razele care te indruma pe alte carari. dar n-am putut sa ma prind suficient de bine. am alunecat incet, pe jos, fara vlaga, fara sa pot respira. o parte din mine inca se agata de pumnul tau, de pleoapa ta, de piele ta, de geaca ta... mai multe parti au ramas lipite pe buzele tale, si buzele tale ard si incerc sa ma pierd in sunetul vocii tale si nu resusesc. de afara se aude doar vantul, si nu stiu de unde fosnet de frunze cazute cu toate ca acum ele poate renasc. eu de ce nu pot sa renasc? inca sunt agatata in neant...oare mai exista molecule de-ale tale de care sa nu ma agat? cumpar carlige nenumarate si exorbitant de scumpe sa ma agat...dar cu toate ca pretul este prea mare, cu rate care tind la infinit, eu le achizitionez, ma achizitionez pe mine, imi cumpar minute in care sa pot respira, sa pot merge, sa pot gandi. prezenta si absenta atat de strans legate, intr-o lume cu un soare rece si fierbinte, oare cat credit mai am? care banci au sa mai finanteze boala asta atomica? de frica sa nu-ti fac rau, am cumparat carlige scumpe dar proaste. ma lasa sa alunec, le las sa alunece, ma las sa alunec incet, pana ajung la genunchi si atunci febril iti cumprind genunchiul cu liana iubirii mele. la prima miscare, simt ca vrei sa pleci, renunt. inteleg. privesc cu ochiul triunghiular si sferic si patrat cum se goleste mai intai holul, apoi bucataria si camera si patul si parul meu pierde parfumul tau si nu mai am de ce sa ma agat. caut disperata ceva orice, vizual, audio, materie cenusiu-metalica, otrava sa beau dar nu gasesc nimic. asa ca ma pun pe asteptare si incerc sa ma agat de ea. atat a ramas asteptarea si raul fierbinte care da in clocot in spatele pleoapelor mele. inchid pleoapele si gust. cate un pic, in fiecare secunda ca sa prelungesc suspinul care-mi confirma realitatea buzelor, a imbratisarii, a pleoapelor, a pielii, a genunchilor...a moleculelor tale de care incerc sa ma agat cu pretul cel mai fericit pe care il pot plati. si astept sa respir

Apprivoiser

Apprivoiser les mots que tu ne prononces pas
Il n’y a rien d’autre que cela entre nous
Apprivoiser ton regard quand tu me dis « vous »
J’écoute le son de tes pas
Quand tu pars

On n’apprivoise plus le vent de l’âme
Que lorsqu’on fume une cigarette
Mais tout de même je me tais quand je pleure
Apprivoiser c’est faire confiance aux hommes
Et cela c’est déjà mourir à l’aveuglette

Les nuages apprivoisent la pluie qui nous efface
Et la ville nous cache derrière l’apparence
On ne voit rien mais on voit toute la surface
Des vagues noires de la mer et du soir
Qui apprivoisent l’essence et le goût

Il y a la vie les hommes et les souris
Qui apprivoisent le mot, le tout
Ce n’est qu’un jeu du corps et de la flamme
Je me suis enfermée, tu as parlé
Et tout se tut

cuvintele

cuvinte prea mari

pentru buze prea mici

se inghit pe indelete din cupe monocrome

dar zambetul s-a sters...

ti-ai taiat singur parul samson

iar lacrimile au fiert

si s-au evaporat

ducand cu ele tacerea ce ne unea

am rupt cercul

valul s-a frant

doar fumul persista pe luna nestinsa

cernand in ochiul stramt

clipele

eternitatea a murit

la poalele zidului, ce ca o lespede te-nchide

eu doar privesc

una cu nisipul marii-ntunecate

strivita de noapte

odata...am cautat sa ocolesc giulgiul

dar acum il strapung

inchid ochii si pipai nevazutul

fara a mai crede

cuvintele prea mari

pe care le soptesc

buzele prea mici

ce de pe panza s-au sters

ducand cu ele magia sarutului

imi infig degetele-nsangerate in zid

dar e cladit din vid

...ma intorc in nisip

iar de pe fundul marii

cuvintele prea mari au devenit doar mici

unghii de drac-luna amara-my translation:)

for all the luna amara fans out there (care probabil n-o sa vada postarea:))...suna bine traducerea asa ca o postez, it's on of my favourite songs from my fav band

i'm searching for a color so that it would make me sleep, suspended in grey as if i were not...looking for someone without knowing, without coming; above words i forgot to forgive all that we are: lost and naked, i forgot to believe in silence shared in two, the light inside of u. hours drown between two expectations, all is happening now, all is but a road without consequences...u couldn't care less, it does not make u better. and your light seems to be fading and mine seems to die inside of it...the small wonder of asking and searching.

every stone thrown towards the sky does not come back with rain, it falls silently inside of us, without pain... u turn back to mud, to drown your demon's nail in sand, when u play inside your own mind, when u lie laughing, death on your face, blood in your words, just a speck of dust in the wind. The world is happening and you have no choice: is it yours to dream? is it yours to loose? and what have you understood? are you yours to loose? are you yours to forgive?

inec

peretii castelului se naruie

suvoaie de apa ineaca amintirilie

adunate pe la colturi in panze de paianjen

stranse-n pumnii inclestati ai statuilor

ne-au ajuns din urma minciunile,iubitule

sfarsitul e aproape

pleaca si lasa-mi macar urzeala tacerii

strange praful si focul si umbra

au murit toate in noi

iar din ele, acid se scurge pe peretii de piatra

incet castelul se-afunda-n nisipul marii

doar vantul mai pastreaza viata

nici soare nici ploaie nu m-ating iubitule

aici doar frigul dainuie

bucurie...salveaza-te, au sa traiasca-n tine vedeniile

aici, mie mi-e bine

sa vie sfarsitul

iar tu priveste-l de pe stanca ta inalta

din adancuri de namol si apa privesc si eu

caci e linistitor inecul

sa nu mai treci pe-aici

nu te mai recunosc peretii

nici apele nu-ti mai pot canta...

aici mai vietuieste doar tacerea

portret esuat

un biet portret esuat ce a prins viata

si-a atarnat visele de-un cui intr-un perete alb

cu unghii rosii-nsangerate

inima smulsa pulsandu-i in palma

sa fie oare o sirena imblanzita,

o venus inrobita, o dalila pacalita?

sau poate suvitele ude au prins viata

din fumul ce te cuprindea?

priveste-ti creatia...

o mai visezi, acum ca e aici

acum ca e pe moarte?

fie astepti rasaritul

maine ai sa desenezi un alt portret

acelasi si totusi nou

arde-ti opera maestre

si cumpara o panza plansa

portretul cel nerecunoscator

recunoaste ca e imperfect

asa ca te roaga sa il lasi sa zboare

in tacere

priveste o ultima data

atinge si gusta carbunele

stinge-l sau calca-l in picioare

nu e decat un biet portret...

post-practica, cvasi-vacanta si "stropuri de eternitate" part one

NOTA EDITORULUI: ACEASTA POSTARE ESTE STRICT FICTIONALA, ORICE ASEMANARE CU INTAMPLARI/PERSOANAJE REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE:)

hei hei pple!
cei vizati se cunosc...si culmea! ii cunoasc si eu pe ei:)
se cade sa incepem cu inceputul, asa ca... A fost odata ca niciodata...un mic nimic!
nu exista niciun inceput si niciun sfarsit pentru ca povestea vietilor noastre e atat de inexprimabila incat orice adaugire devine obositoare: au fost, sunt si vor fi lucruri pe care nu le intelegem, dar le simtim...ultimele saptamani mi-au schimbat atat de mult viata si gandirea, incat schimbarile nici nu se mai percep, sunt doar o etapa fireasca si logica...socanta, dar deh! pe voi nu va socheaza viata?
stiu...stiu...inceputul...cu toate ca nu e asta, va recomand calduros sa ascultati piesele urmatoare: carnival of rust (de la poets of the fall), this love(soundtrack cruel intentions) si decode (de la paramore)...sa nu care cumva sa zica careva ca sunt o mica emonica (substantiv feminin derivat de la substantivul masculin emonel, derivat la randul sau din radacina "emo"), pt ca nu e asa...sunt piese care ne-au marcat piticii de pe creier in mod util, si care ne-au adus, sau sters dupa caz lacrimile din ochi...si care ma trezeau pe mine, dimineata la ore neverosimile sau seara la ore la care ar fi trebuit sa ma culc....se intelege pana aici?
ca nu e o poveste care sa va tina cu sufletul la gura: e despre nebunia frumoasa a unor tinereti furate de comun acord, despre pierderea credintei in iluziile comerciale care ni se baga pe gat cu lingurita...si cel mai important despre umorul sitatiei si umorul care deriva din aceasta...V-am lamurit cu o ceapa degerata...

"coloana infinitului e defapt finita"- o maxima care nu are nicio legatura cu povestea in cauza dar care totusi reuseste, fara sa vrea saraca de ea, sa rezume totul. Ceea ce vezi nu e ceea ce pari, ceea ce crezi ca stii, nu stii defel, ceea ce cunosti e doar o iluzie si, cel mai important, trecand peste clisee, eternitatea zace in cel care o priveste/ o percepe sau o neaga.

blocaj psihic....
personajele sunt urmatoarele:literele din alfabet care o sa le aleg EU!
o sa stiti cand eul meu poetic:) e in mine, si cand a transcens in altii, ah da! si cand eul poetic al prietenilor mei transcede in mine...dar unii nu ma cunoasteti deci cu atat mai bine, astfel eu am sa reprezint enigma cea mai mare

me and my favourite X in the whole world (corect e invers, dar aici eu fac regulile, da?)...marire semi-esuata ("nu te ajuta cu mult daca iti dau 9, dar 10 nu vreau sa-ti dau") si examen picat...culmea! nedormite/iti (fun, right? now u really can't tell!) de doua nopti si tot aveam chef de vorba...cola si...alt mic viciu si FILM HORROR! de parca noi nu ne-am fi simtit ca doua fantome disperate sa-si repare greselile trecutului, disperate sa scape din oglinda iluziilor

ne luam pe noi , cate un colant negru si o camasa alba,si incercam sa ne luam si capul cu noi, numai ca era greu(din doua capete, devenise unul...sau sa fie pe dos?) si pornim ca nebunele pe strada sa luam mancarica de la non-stop...ma intalnesc cu o colega care se uita cash, chiorash, si in alte directii, si ma amentinta cu o discutie serioasa (care ink nu s-a consumat)...anyway, luam mancare, venim acasa, incepem sa gatim si...vine Monsieur/Madame le proprietaire si ne scoate din casa sub pretextul ca are o treaba planificata...my sweet X locuise in rezidenta respectabila a misteriosului/oasei de o sapt, timp in care se cam simtise neglijata si deci nu primi nici aceasta mirifica veste cu multa bucurie in suflet
nici eu dealtfel, pt ca tocmai ne intelesesem, ca noi....chiar trebuia sa dormim! in fine, furam sticla de...vodca pe care monsieur/madame o primise cadou de la x, pt ospitalitate, doua borcane de zacusca (=zacushti), si ajungem acasa la Y si Z, impovarate/ti de multiplele bagaje ale lui x.
acasa...dam iama in zacushti si in vodca...cunostiinta, povesti super interesante...si niste somn mult dorit!